luni, 8 septembrie 2014

Avocatul nerușinării

ACL demonstrezază în fața sediului Avocatului Poporului - moment de reflecție despre cum te pot păcăli oamenii. Îmi aduc aminte de Ciorbea, ales primar al Capitalei - câtă bucurie a fost, în 1996, când a fost desemnat prim-ministru! După ce a părăsit funcția (și știu că atunci l-am blamat pe Băsescu - că l-a ”ajutat” s-o piardă; ulterior mi-am dat seama că bine a făcut) cariera sa politică a luat-o în jos; la fel și moralitatea sa. Vajnicul anticomunist de altădată a ajuns acum să lustruiască pantofii urmașului mincinos și plagiator al lui Ion Iliescu. Cu limba, evident. 

Nesimțirea sa va deveni, cu siguranță, proverbială. Va da (cică) săptămâna viitoare, opoziției, răspunsul la sesizarea privind ordonanța de guvern care permite traseismul primarilor. Probabil așteaptă să treacă cele 45 de zile vizate de actul respectiv. Ipochimenul nerușinat nu are absolut nici o greață să ia peste picior jurnaliștii care îi cer explicații în legătură cu lipsa sa manifestă de bun simț. Asta, când nu este ocupat să se laude cu ”realizările” sale ca premier. Îmi amintesc ce spuneau atunci oamenii despre mandatul său: ”CeorBea? Da` ce-or mânca??”.

Niciun comentariu: