vineri, 8 august 2014

Cine râde la urmă și cine se bucură prea devreme...

Varanul a căzut! Au început să curgă acuzele - mulți dintre cei care l-au pupat în fund (din partide, dar și jurnaliști) îl vor înjura - și unii chiar au început s-o facă.

Era inevitabil cumva, căci și presiunea externă este mare, pe tema corupției, mai ales după agravarea situației din Ucraina și după vizitele din acest an ale oficialilor americani la București.

”Antena 3 - confiscată de Kovesi” titrează Haznaua. Nu a confiscat-o Kovesi, evident, dar trustul este terminat. La fel și inexistentul Partid Conservator - care însemna, de fapt trustul INTACT.

Ieri, Traian Băsescu era foarte vesel la conferința de presă: aștepta verdictul. Sigur, este o victorie personală, dar mă tem că se bucură prea devreme sau chiar degeaba - pentru proiectele sale de durată. De ce? Pentru că toată lumea dorea prăbușirea Varanului. Dreapta, fără discuție. PNL (fac aici deosebirea necesară - PNL numai Dreapta nu a fost în ultimii ani), luat la țintă de Antene, după sucirea lui Crin, așișderea. Dar și Stânga, PSD. Ponta s-a săturat să facă frumos în fața bătrânului securist - de frică să nu fie făcut albie de porci pe post. Voia demult să scape de el. G. Maior și noii SRI-ști deciseseră și ei, demult, să curețe rămășițele Vechii Gărzi a Securității. România TV este în funcțiune și merge de ceva vreme - se aștepta doar momentul prielnic pentru debarcarea Varanului. 

Momentul a venit. Ponta declară că nu comentează deciziile Justiției. De fapt, își râde în barbă: a scăpat de o mare problemă, chiar de un stăpân. Romania TV și Sebastian Ghiță sunt lângă el. Drumul spre Cotroceni este mai liber...

Niciun comentariu: