luni, 29 iulie 2013

Biet actor (politic), biet artist

 sau - Coincidenţe într-o zi fastă...

Coincidenţe pe care le remarca fără greş "răspăstoritul" de la Antena3, încă de duminică, 28 iulie: la 8 ani de la lansarea postului, Camelia Voiculescu vizita DNA-ul, alături de Sorin Alexandrescu. Astăzi, la exact un an de la referendumul de suspendare a lui Traian Băsescu, Dragnea a venit şi el în vizită pe la procurori, iar Varanul a fost informat că a fost pus sub urmărire penală pentru complicitate la şantaj. În plus, CSM a sesizat inspecţia judiciară şi CNA asupra faptului că Antena3 pune presiune asupra procurorilor - lucru perfect adevărat. Prea mult pentru a fi coincidenţe, ceea ce ridică un semn de întrebare asupra perfectei independenţe a justiţiei. Mesajul a fost destul de transparent...

Pe de altă parte, acuzaţiile şi faptele sunt şi ele cât se poate de clare: este vorba de şantaj, presiuni mediatice, respectiv fraudă electorală grosolană. Pentru toate aceste lucruri grave, făptuitorii trebuie să plătească până la urmă. Şi, sincer, aşa cum stă acum situaţia la noi, puţin îmi pasă de coincidenţe şi mesaje de răzbunare, cât timp se face dreptate şi toţi hoţii ăştia ordinari, îmbuibaţi după 1989, îşi vor găsi locul în închisoare. Degeaba urlă varanul cu o singură lentilă că n-are nici o legătură cu şantajul, că Băsescu orchestrează procese politice şi intimidează presa, degeaba ameninţă la Irealitatea că-l va suspenda iarăşi pe "tiran" - laţul se strânge (de disperare, Felix cere chiar validarea (acum) a referendumului de anul trecut). 

Şi nu numai pentru el. S.C. Antena 3 S.A. (sau, mă rog, SS...) este trimisă în instanţă. Desigur, tot de "dictatorul" oribil şi chelios, vinovat de toate relele din ţară - prilej pentru răspopit (apropo, măi, gâdeo, nu erau zile mai frumoase atunci când primeai un şut în fund de la Irealitatea şi te smiorcăiai în direct, că nu mai aveai loc în grila de toamnă, decât acum, că eşti mare director de staţie, complet nepriceput şi iresponsabil?) să posteze mesajul "Post supus ameninţărilor prezidenţiale" . Din păcate pentru domnul Decebal - buzegroase (ce fel de ţară "normală" permite unui astfel de ţâşti-bâşti veleitar să ajungă ministru de externe, fără să cunoască limba engleză şi apoi decan la Istorie??!), ameninţări sau nu, el va trebui să răspundă acuzaţiilor de complicitate la şantaj; pentru că doar aşa se poate numi faptul de a folosi un clip "promo" pentru a pune presiune asupra unei firme.

Din seria - "nu ne mai surprinde nimic" - câteva cuvinte despre nişte "monştri sacri" ai cinematografiei româneşti: Diaconu şi Draga Olteanu Matei, veniţi, duminică,  în sprijinul Haznalei nr. 3. Doi actori respectaţi de 2-3 generaţii de români, care tunau şi spumegau împotriva "dictaturii băsiste", care a îndrăznit să se lege de arhanghelii adevărului, plătiţi de varan. Acuma, Draga Olteanu a fost "mare" mai mult la propriu şi pe ea nu am suspectat-o niciodată de prea multă inteligenţă, dar alesul liberal ştie foarte bine ce face. Deşi fiu de intelectual, el accentuează întotdeauna pe originea sa "paysană" (drept este că-l ajută şi figura) şi o face pe prostul. De fapt, el îşi ştie foarte bine interesul: indiferent de ANI şi de incompatibilităţi, el a devenit senator PNL, ministru al Culturii (2012) şi a avut grijă de (credincioasa) sa nevastă, să aibă un frumos parcurs profesional. Conflict de interese? Ce-i aia? Ţăranilor poţi să le vorbeşti cel mult de Mere roşii... 

Ok, dar am totuşi două întrebări pentru marele actor:
1. Ce căuta (cu o şapcă muncitorească pe scăfârlie) la balcon, pe 22 decembrie 1989, zbierând la demonstranţi să facă loc (pe o anumită direcţie) "celor care, probabil, ne vor conduce de acum înainte" (vorbele domniei sale)? De altfel, cred că trebuie clarificat odată şi odată rolul "complotului actorilor" (şi scriitorilor) în evenimentele din decembrie 1989.
2. Este adevărat că, pe 22 decembrie 1989, seara, el şi distinsa lui consoartă conduceau în(spre) Bucureşti trupe aduse din zona Otopeni, aceleaşi trupe care urmau să fie implicate în masacrul de a doua zi de pe aeroport?

Şi dacă vorbim despre persoane cu notorietate (şi de interese financiare), Lucia Hossu Longin (de obicei, când mă gândesc la ea încerc să am în minte numai "Memorialul Durerii" - un documentar bine făcut, pentru care o respect), altfel o cruntă opozantă a "regimului Băsescu" şi a postului B1TV, acuză trustul "Intact" (la 2-3 zile după ce se produsese în studiourile haznalei) că vrea să pună mâna pe sedii ale TVR. De fapt, acuzaţia îl urmăreşte mai mult pe Claudiu Săftoiu, vizat fiind, probabil, locul pe care acesta stă... De fapt, la ea, ca şi la Sorin Ilieşiu (altădată susţinător al preşedintelui Băsescu) a contat, în abordarea antiprezidenţială, gafa monumentală a preşedintelui în ceea ce priveşte relaţia cu Casa Regală a României. Şi totuşi, putem vorbi şi de interese - să nu uităm că Ilieşiu este senator PNL... (nu vreau să discut acum despre Paler şi Giurescu, despre casieria Intact şi senilitate...). Totuşi, să realizezi "Memorialul..." sau filmul despre monarhie şi să mergi apoi să înghiţi cu polonicul în studiourile unui turnător şi securist dovedit şi să nu te deranjeze această alăturare... (aşa cum nu-l deranjează nici pe Marius Oprea, un alt mare denunţător al comunismului, tocmai la televiziunea unui turnător). Ce oameni... "Iar deasupra tuturora/Oastea să şi-o recunoască.. ştiţi continuarea... Numai că nu de broască, ci de varan şi este vorba de un singur ochi, că la celălalt avea lentilă. Varanul turnător plângea astăzi (cu ochiul liber) libertatea presei şi pe cei căzuţi pentru aceasta în decembrie 1989...

Legat de libertatea presei - aş vrea să remarc: polarizarea politică a posturilor de televiziune a dus la o polarizare a invitaţilor presupus neutri (neimplicaţi politic): dacă te invită un post TV, atunci vei vorbi în emisiuni în conformitate cu politica acelui post; permanent. Altfel, data viitoare nu te mai cheamă.

Dar să nu ne întristăm. Una peste alta, 29 iulie a fost o zi fastă; asta şi pentru că, în Homs, trupele guvernamentale au reuşit să cucerească cartierul Khaldiya, deţinut de rebeli de peste doi ani... :-)

Niciun comentariu: