marți, 7 mai 2013

Mici prosteli pe lângă Paşti

Mici, cum se vede, s-ar putea să nu mai avem. După ce am pierdut 23 august şi nici 1 mai nu mai e ce-a fost, să rămânem şi fără mititei? Rău va fi de Vanghelie şi de PSD.

Avem în schimb horoscoape de Paşti, pe la toate televiziunile. Nu este suficient că destui români amestecă pioşenia creştină cu credinţa în zodiac (şi televiziunile au partea lor de vină pentru asta), se fac deci, acum, predicţii astrologice speciale pentru marile sărbători religioase.

Şi dacă astrologia se vinde bine la TV, mai nou, realizatorii de emisiuni au descoperit fenomenul concentraţionar românesc martiric, al anilor '50-'60. Astfel că tot felul de neaveniţi şi troglodite îşi permit să dezbată public ceea ce n-au cunoscut şi nu vor înţelege niciodată. Am putut vedea ceva absolut grotesc: ecranul TV împărţit în două: în dreapta, Elisabeta Rizea, iar în stânga (bine, măcar, că era în stânga), cu un tupeu incredibil, "dezbătea" nesimţita de Dana Grecu (Antena 3), care se minuna şi aproba faptele Elisabetei Rizea, de ca şi cum făceau parte din aceeaşi categorie ontologică.

Sinteza societăţii: 
1. avocatul infractorului Mocanu, reţinut în Occident: "este vorba de constituirea unui grup infracţional organizat, atâta tot".
2. Ministrul PSD-ist al învăţământului propune ca elevii să poată sta să bea o cafea cu profesorii. Probabil că exemple de indivizi ca Dana Grecu sau avocatul mai sus menţionat încă nu sunt suficient de "reuşite" şi trebuie dezvoltate nişte "modele" mai hâde, pentru a fi plantate în punctele-cheie ale societăţii româneşti.

Între timp, Oculta de afară se grăbeşte. Mr. Barosso atrage atenţia că tocmai criza a arătat necesitatea consolidării şi adâncirii uniunii fiscale, monetare, bancare şi politice în cadrul UE. Ce "uită" să spună dl. Barroso este că lucrurile stau tocmai pe dos: de fiecare dată când Oculta mai vrea să parcurgă o etapă din plan, mai pune la cale o criză economică, pe care o aruncă pe piaţă drept aşa-zisă cauză, când, de fapt, aceasta reprezintă doar un mijloc de instrumentare.

Niciun comentariu: