miercuri, 22 mai 2013

La moartea profesorului Gheorghe Buzatu

Am avut privilegiul să-l cunosc pe profesorul Gheorghe Buzatu şi chiar să stau de câteva ori de vorbă cu el. Nu ştiu cum era în tinereţe, dar pot spune că, în ultimul deceniu, ceea ce m-a impresionat la domnia sa era curajul. Era un om de mare curaj moral, căci îşi exprima întodeauna franc opiniile, indiferent cât de deranjante puteau fi acestea pentru unul sau pentru altul. Poate că era modul său de a reacţiona la şansa ieşirii din comunism, dar şi la cea a supravieţuirii unui infarct, în 1996. Şi făcea acest lucru în ciuda sănătăţii precare, a unor dureroase evenimente în viaţa personală şi a criticilor exprimate, deseori, la adresa cărţilor şi a ideilor sale. "Eu nu am nimic de pierdut" - ne spunea - "am ajuns la vârsta la care sunt senin". Cercetarea şi scrisul au rămas preocupările sale de căpetenie. Şi munca la arhive. Întotdeauna ne trimitea la arhive, considerând că aceasta este condiţia de căpetenie a istoricului; îşi făcea astfel datoria de a transmite la rândul său, mai departe, mesajul şi misiunea primită de la profesorii săi.

Gheorghe Buzatu a fost un istoric de marcă - însă nu voi face referire aici la articolele, studiile, cărţile scrise, la volumele şi colecţiile coordonate, la lucrările de doctorat conduse. Mă voi referi, în schimb, la generozitatea sa, căci nu există om mare care să nu fie generos şi el nu făcea, desigur, excepţie. Generozitate faţă de noi, mai tineri absolvenţi ai facultăţii de istorie, pe care ne numea "colegi". Înţelegerea sa faţă de paşii noştri uneori nesiguri, modul în care, fără severitate, ştia să ne corecteze, încurajările sale, ne-au fost întotdeauna de mare ajutor. Apoi, generozitate faţă de tratarea chestiunilor istorice. Este ştiut că Profesorul - cum îi spuneam noi, era pasionat de personalitatea mareşalului Ion Antonescu (născut în aceeaşi lună cu el - iunie - la patru zile diferenţă), motiv pentru care a cercetat subiectul pe parcursul întregii sale vieţi. Deşi acest subiect reprezenta chintesenţa activităţii sale istorice, el avea deschiderea să vadă şi punctele mai puţin luminoase ale Mareşalului şi să recunoască şi merite adversarilor săi - Regele Mihai sau Mişcarea Legionară. De asemenea, era generos faţă de alţi colegi de branşă, recunoscându-le întotdeauna meritele. Ar fi suficient să amintesc de modul călduros în care a vorbit la lansarea cărţii lui Larry Watts (Iaşi, 15 mai 2013, librăria "Orest Tafrali" a UAIC). Dorea ca activitatea sa să fie completată de scrierile altor istorici şi urmată de mai tinerii săi "colegi".

Tot atunci a ţinut Profesorul poate ultimul său discurs, franc, chiar dur, la adresa celor care, ghidaţi de interese străine adevărului istoric, atacă de atâta timp Istoria naţională. Şi asta pentru că el nu înţelegea să fie "generos" şi cu cei care ciunteau adevărul şi sufletul românesc. Istoria era pentru el o ştiinţă "exactă" şi cu asta nu se glumea.

Eu, însă, voi păstra şi amintirea laturii sale mai relaxate, căci nu există om inteligent care să nu înţeleagă şi să nu iubească umorul: în ziua dinaintea morţii sale, duminică, 19 mai, dr. Corneliu Ciucanu, venind cu Profesorul, în maşină, de la un simpozion desfăşurat la Bîrlad, mi-a telefonat pentru a mă ruga să-i spun şi profesorului Gheorghe Buzatu epigrama scrisă de Păstorel pentru "bardul" Mihail Sadoveanu, candidat al BPD la alegerile din 1946... 

A fost un OM.

Dumnezeu să-l odihnească!

marți, 7 mai 2013

Mici prosteli pe lângă Paşti

Mici, cum se vede, s-ar putea să nu mai avem. După ce am pierdut 23 august şi nici 1 mai nu mai e ce-a fost, să rămânem şi fără mititei? Rău va fi de Vanghelie şi de PSD.

Avem în schimb horoscoape de Paşti, pe la toate televiziunile. Nu este suficient că destui români amestecă pioşenia creştină cu credinţa în zodiac (şi televiziunile au partea lor de vină pentru asta), se fac deci, acum, predicţii astrologice speciale pentru marile sărbători religioase.

Şi dacă astrologia se vinde bine la TV, mai nou, realizatorii de emisiuni au descoperit fenomenul concentraţionar românesc martiric, al anilor '50-'60. Astfel că tot felul de neaveniţi şi troglodite îşi permit să dezbată public ceea ce n-au cunoscut şi nu vor înţelege niciodată. Am putut vedea ceva absolut grotesc: ecranul TV împărţit în două: în dreapta, Elisabeta Rizea, iar în stânga (bine, măcar, că era în stânga), cu un tupeu incredibil, "dezbătea" nesimţita de Dana Grecu (Antena 3), care se minuna şi aproba faptele Elisabetei Rizea, de ca şi cum făceau parte din aceeaşi categorie ontologică.

Sinteza societăţii: 
1. avocatul infractorului Mocanu, reţinut în Occident: "este vorba de constituirea unui grup infracţional organizat, atâta tot".
2. Ministrul PSD-ist al învăţământului propune ca elevii să poată sta să bea o cafea cu profesorii. Probabil că exemple de indivizi ca Dana Grecu sau avocatul mai sus menţionat încă nu sunt suficient de "reuşite" şi trebuie dezvoltate nişte "modele" mai hâde, pentru a fi plantate în punctele-cheie ale societăţii româneşti.

Între timp, Oculta de afară se grăbeşte. Mr. Barosso atrage atenţia că tocmai criza a arătat necesitatea consolidării şi adâncirii uniunii fiscale, monetare, bancare şi politice în cadrul UE. Ce "uită" să spună dl. Barroso este că lucrurile stau tocmai pe dos: de fiecare dată când Oculta mai vrea să parcurgă o etapă din plan, mai pune la cale o criză economică, pe care o aruncă pe piaţă drept aşa-zisă cauză, când, de fapt, aceasta reprezintă doar un mijloc de instrumentare.