miercuri, 25 iulie 2012

Băsescu şi Antonescu sau de ce nu merg la referendum

- Pentru că USL m-a făcut, prin comportamentul abuziv şi antidemocratic, să susţin din nou portocaliii - oameni (Băsescu, Udrea, MRU) pe care i-am criticat toată primăvara.

- Pentru că sunt nevoit să fac o comparaţie: se poartă Băsescu deseori ca un bădăran? Desigur. Este la comanda Vestului? Evident. Şi atunci de ce vreau să rămână la Cotroceni? Pentru că este un om care are, de bine, de rău, o viziune, pentru că poate ţine lucrurile în mână, pentru că în timpul lui justiţia a început să funcţioneze, pentru că presa este absolut liberă - în vremea acestui "dictator".

Dar mai ales pentru că în partea cealaltă este JALE. Şi nu vreau să mă refer la Iliescu, Dan Voiculescu, Hrebenciuc, pentru că aici lucrurile sunt clare. Dar ceea ce vine în urmă este cel puţin la fel de rău. Ţara nu poate rămâne pe mâna unui plagiator patentat şi recidivist, care minte cu o seninătate care ţine de patologie. Ţara nu poate rămâne, mai ales, pe mâinile unui filfizon leneş şi incompetent, student dublu repetent, arogant, necunoscător de limbi străine, arivist, despre care n-am auzit să fi scris măcar un articol - de presă, dacă nu ştiinţific (norocul lui, că nu poate fi acuzat de plagiat). Cel mai mare chiulău din Senat a devenit preşedinte al Senatului, iar acum preşedinte interimar al României, funcţie pentru care nu are pic de respect, căci o calcă în picioare (alături de Constituţie), participând la mitinguri electorale.

Şi încă un aspect: acest domn este lipovean, dacă nu greşesc - membru al unei comunităţi pentru care am, altfel, tot respectul. Însă, hai să ne imaginăm, cum ar fi un etnic ungur preşedinte al României? Ar fi posibil? Dar un lipovean? Se ştie că, dintotdeauna, serviciile secrete ruse/sovietice au căutat să-i recruteze. Spun asta în contextul conflictului surd, tot mai pronunţat, dintre Rusia şi Vest, care vizează Siria, Iranul, dar mai ales scutul american antirachetă din Europa. Să nu uităm că, la fel ca în 2007, Kondiakov a venit în România, iarăşi, înaintea suspendării preşedintelui ales...

Nu în ultimul rând, nu merg la referendum, pentru că organizarea acestuia nu are nici o logică: nici un stat democratic nu suspendă un preşedinte aflat la sfârşit de mandat, doar pentru că acesta nu mai are popularitate - în logica asta, nici un şef de stat din lume nu şi-ar mai încheia mandatul la termen. Iar motive de suspendare nu există.

În plus, acest referendum nu va fi doar o farsă, o mascaradă, ci şi o mare fraudă. Şi vorbesc ca un om care a fost de mai multe ori preşedinte de secţie de votare. Că nu vor să pună camere de luat vederi, că au prelungit mult în noapte programul de vot, treacă-meargă. Sunt însă elemente care indică clar dorinţa de fraudă:
- nu mai există vicepreşedinţi în secţii
- secţii de vot pe plaje, în restaurante şi hoteluri
- FOARTE GRAV: cei care votează pe listele speciale nu mai sunt trecuţi separat în procesele verbale finale (ca rubrică) şi nu li se mai cere să declare pe proprie răspundere că nu au mai votat în altă parte
- eliminarea birourilor electorale intermediare: municipale, etc. (până la nivel de judeţ)
- eliminarea, din procesele verbale finale, a menţiunilor despre pierderea ştampilelor şi starea sigiliilor la urne şi în secţii
-  FOARTE GRAV: faptul că nu s-a stabilit un număr minim de ştampile pe secţie şi, mai ales, faptul că ştampilele nu au înscris NUMĂRUL SECŢIEI DE VOT, nefiind deci "personalizate"

Să mai amintesc de căderea cursului, de creşterea dobânzilor, de fuga investitorilor, de izolarea externă? Asta s-ar putea numi "subminarea economiei naţionale" şi pentru asta unii au fost "executaţi" pe 25 decembrie '89. Sau greşesc?

şi o întrebare:

marți, 24 iulie 2012

O idee proastă

Băsescu şi PDL se gândesc să boicoteze referendumul, netrimiţând nici un om în secţii. Bad idea, because:
1. Pe cei din UE o să-i doară în tur de acest protest.
2. Fraudele vor fi masive, pentru că:
De data aceasta nu sunt vicepreşedinţi în secţii, doar preşedinţi, care pot fi ameninţaţi sau cumpăraţi sau sunt anti Băsescu. În aceste condiţii, lipsa reprezentanţilor PDL va face ca, după 23.00, de comun acord, cei din secţii să ia voturi nefolosite şi să le ştampileze cu DA, pe baza listelor, bifând pe aceste liste numele celor care nu au venit la vot, ca şi cum ar fi votat.

Să nu trimiţi reprezentanţi în secţii este prostie curată.

luni, 23 iulie 2012

Democraţie USL


Relu Fenechiu, om cu dosare penale, este şeful campaniei USL. Se vede în bannerele anti-Băsescu: "Demite-l! Dă-l jos!". Extremă eleganţă. Parcă ar fi vorba de un şobolan mort, nu de preşedintele ales.

În replică, voi aminti aici o epigramă a lui Păstorel, care mi se pare extrem de actuală...:

"Din Banat şi pân' la Iaşi/Se constată lipsa sării/Fiindcă cei dintâi ocnaşi/Sunt acum în fruntea ţării".

În seara asta istoricul Marius Oprea a trimis un grup de indivizi în faţa casei din Mihăileanu, locuinţa familiei Băsescu. Numai un psihopat poate să agreseze o femeie extrem de decentă şi discretă - şi mă refer aici la Maria Băsescu - care nu a avut niciodată legătură cu politica.

duminică, 15 iulie 2012

Şi încă două

Crin şi Victoraş (arici pogonici şi copy-lotul copy-paste) se ceartă pe putere: "pe mine m-a desemnat Dumnezeu să conduc ţara asta!"/ "ba pe mine!" Apare Băse': "hă, hă, staţi liniştiţi, n-am desemnat încă pe nimeni...".

Şi unul contra:

Băsescu la miting: un cetăţean îşi face loc să vadă mai bine. Amabil, un altul îi spune: "pot să vă împrumut binoclul meu". / "Mulţumesc, dar am puşcă cu lunetă...".

vineri, 13 iulie 2012

Bancuri de campanie

1. Ponta vrea să reconstruiască industria ţării prin fabrici de diplome.
2. Ponta s-a dus la Bruxelles pentru control medical şi a fost găsit “xerox pozitiv”.
3.  Ponta dă năvală în rezerva lui Năstase: “lăsaţi-mă, lăsaţi-mă să intru, sunt doctor!”
4. De ce este cod portocaliu de caniculă în România? Pentru că a intrat Vântu la răcoare…
5. Năstase nu a vrut să se sinucidă. A vrut să-l omoare pe Băsescu, care îi stătea în gât…
6. http://www.youtube.com/watch?v=iwQjhio1oIs
7. De ce şi-a pus Năstase fularul la gât? Pentru că s-a dus la răcoare...