miercuri, 30 mai 2012

Electric Circus

29 mai

Cum spuneam. Guzganul rozaliu (de la CTP citire) consideră o prioritate suspendarea lui Băsescu - după ianuarie 2013.

Obsesia literei "P" la domnul Dragnea - motanul încălţat: fost apropiat al "Prostănacului", domnia sa (probabil ştiindu-se cu musca pe căciulă pentru niscaiva lucruri) urăşte toate profesiile (de preferinţă bugetare) care încep cu "P": în opinia sa, PDL va fura alegerile locale cu ajutorul profesorilor, poliţiştilor, poştaşilor şi pădurarilor. Da, am ajuns bine, dacă ultimul PROSTĂLAN din România îşi permite să şteargă cu profesorii pe jos şi să ne acuze de hoţie. Asta, probabil în loc de revenirea (promisă de USL a) salariilor la nivelul din 2009.

Nu trece ziua fără o prostie a lui Marga: el declară presei că s-ar mai gândi dacă să aducă în ţară rămăşiţelele pământeşti ale lui Cioran - cu referire la Nyiro Jozsef. Eu zic să se gândească mai bine să demisioneze.

Casa memorială a lui Avram Iancu din Târgu Mureş, sediu al asociaţiei culturale care îi poartă numele, a fost atacată azi-noapte cu 4 cocteiluri Molotov. Incendiul a fost stins de vecini, că până veneau pompierii, se făcea casa scrum. Nu mă aştept ca poliţia să găsească autorii - probabil nişte extremişti maghiari.

E bine că domnul Cernea a devenit consilier al premierului, tocmai la timp să-l "înlocuiască" pe Daniel Dăianu, care şi-a luat deja picioarele la spinare, după doar trei săptămâni.

Iranul acuză SUA de recentul atac informatic cu virusul "Flame".

Ancheta ONU arată că, din cele 108 persoane decedate la Hula, mai puţin de 20 au fost ucise de tiruri de artilerie care pot fi atribuite armatei siriene, restul fiind executate de aproape, într-o zonă controlată de opozanţii lui Assad.



28 mai

A reapărut din neantul propriei nimicnicii Tudor Chiuariu. Fostul ministru liberal al Justiţiei a înfierat-o - cu o voce a scapetelui perfect - pe Monica Macovei. Ciudat, având în vedere că, probabil, omul nu înţelege nici jumătate din ceea ce enunţă fosta procuroare (reciclată şi ea...).

Aflat în Israel, Marga promite marea cu sarea, referitor la Holocaust şi câte şi mai câte. Oare ce credibilitate are un om care a susţinut din rărunchi un regim naţional-comunist despre care se spune, nu-i aşa? - că "i-a vândut" pe evreii din România statului Israel?

27 mai

Marga consideră că suspendarea preşedintelui ar putea fi benefică pentru România. Sigur, nu la fel de benefică precum fericirea de a avea în prim-plan un al doilea hipopotam transpirat, de data aceasta chiar în cap la MAE. Şi nu unul oarecare, ci unul cu vechi state de lingău comunist. În opinia lui Marga, a lui Crin, Dan Voiculescu ş.a.m.d. suspendarea este necesară şi urgentă. Trebuie să deţină ei întrega putere în stat, chiar dacă nu sunt motive reale de suspendare, chiar dacă România este aruncată în vârtejul instabilităţii politice şi economice, chiar dacă ne facem încă o dată de bafta Europei.

În sfârşit! Remus Cernea a apucat un os de ros! A fost numit consilier de stat în cadrul Aparatului propriu de lucru al primului-ministru. Visul unora - de a lua bani moca - se apropie de realizare. Ce contează că numitul papagal de stepă n-a avut serviciu practic niciodată? Este numai bun să-l sfătuiască pe copilot. Vorba aceea: când nu eşti în stare să faci tu nimic, învaţă-i pe alţii.

AriciPogonici umblă descheiat la pantaloni/cu cămeşa pe-afară pe la mitinguri electorale (poză). Nu ştiu exact ce dorea să ne arate, dar poate de la din astea s-a "inspirat" Banciu - inspiraţie care i-a adus amenda CNA. Vorba lui Cristoiu: "s-a terminat cu "revoluţia bunului simţ". Demult, aş zice eu, de când respectivul nu poate răspunde la întrebările ziariştilor (legate de casa uriaşă în care stă, de absenţele din Parlament, de faptul că foloseşte maşina de serviciu în interes personal) altfel decât insolent, arogant, ameninţător. Şi când te gândeşti că, imediat după decembrie 2009, voiam să votez PNL la proximele alegeri; formarea USL m-a adus însă repede la realitate.

Maşina cu grohaci PSD - poză B1TV: Şerban Nicolae pe post de şofer pentru Cătălin Voicu şi soţia sa, la ieşirea din închisoare a parlamentarului.

vineri, 25 mai 2012

Electorale

24 mai

Continuă demiterile, dar în ce fel...  Ponta l-a numit pe Balaban la Inspectoratul de stat pentru construcţii, acela a declarat că instituţia pe care o conduce nu se mai consideră parte prejudiciată în procesul "Trofeul Calităţii", intentat lui Adrian Năstase şi imediat Ponta l-a demis. Probabil Ponta se mai crede în anii '90, să ne mai prostească în faţă, el şi PSD-ştii lui nenorociţi, care au pus ţara asta pe butuci (secondaţi, bineînţeles, de liberali, UDMR-şti, PD(L)-şti...). Îşi face scăpat mentorul politic, pe grohacul Năstase, ăsta fiind un alt motiv (pe lângă demiterea lui Băsescu) pentru care lui Victoraş i s-a dat în mână jucărica de premier al României.

Alte demiteri: "Victor Ponta l-a eliberat pe Vladimir Tismăneanu (măcar asta este o veste bună - nu-i aşa, băieţi şi "fetiţe"? - se ştiu ei cine...) din funcția de președinte al Consiliului Ştiinţific al Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului. Totodată, premierul a decis și retragerea lui Ioan Stanomir din postul de preşedinte executiv al Institutului".

Şi: "Profesorul Adrian Streinu-Cercel a fost eliberat din postul de secretar de stat în Ministerul Sănătăţii. Decizia de eliberare din funcție a fost semnată miercuri de premierul Victor Ponta."




Crin Antonescu cere demisia preşedintelui Băsescu după alegerile din toamnă, dacă PDL va fi înfrânt semnificativ. Cred că omul trebuie internat, cât de curând. Îi ţine hangul Radu Câmpeanu, de tradiţie liberal-oportunist, care zice că se va ajunge la suspendare, dacă preşedintele nu demisionează. Ăsta măcar este ramolit, dar la ălălalt e mai grav, că mai are până la vârsta senilităţii.

Un alt arogant, nu prost, nu incult, susţine că doar alienaţii vor vota PPDD şi l-a comparat pe Dan D. cu CZCodreanu. Ar fi de râs, dacă nu ar fi trist ca un ziarist considerat important să dea dovadă de atâta răutate şi de asemenea goluri în cultura generală, pe care, altfel, aşa cum spuneam, o posedă.

Dat jos de la guvern, rămas şi fără SIE, MRU dă semne îngrijorătoare: merge prin ţară cu două gărzi de corp şi se plânge (vezi Craiova) că a fost ameninţat cu moartea... cred că pericolul este tot atât de mare pentru el ca în decembrie 1989, la Cluj... Ar trebui să-l apere prietenarii unguri, dar ce să vezi, ei sunt prea ocupaţi să aducă în ţară rămăşiţele unui poet hortist secui şi să-l înmormânteze cu fast, în dispreţul total al statului român, în timpul pelerinajului catolic de la Şumuleu. Cică în sicriu sunt şi cei doi bocanci ai săi, în stare avansată de degradare. Cred că ar trebui folosiţi pentru a le da câte un şut în fund preşedintelui parlamentului de la Budapesta, care exagerează cu vizitele "private" prin România şi premierului Viktor Orban - că poate i se ridică mintea din tur la cap şi realizează în sfârşit că secolul al XIX-lea s-a încheiat demult... Să-l rugăm pe Becali, cred că ar face-o bucuros.

23 mai

Arici/CariciPogonici zis şi Cr (et) in Hantonescu a ajuns la grade de nesimţire şi de aroganţă greu de egalat.

Un oarecare lider aşa-zis liberal spune direct că votul uninominal pur are rolul de a lăsa în Parlament două partide: PSD şi USL. Trecând peste totala sa lipsă de politeţe în raport cu PC, parte şi el în USL, cine l-a desemnat pe acest dobitoc incult să decidă el în locul poporului român că ţara asta are nevoie de doar două partide? Curat democraţie, curat liberalism...

22 mai

Camera a votat Legea "Big Brother" şi votul uninominal pur.

Deoarece avem bani şi nu avem ce face cu ei, cumpărăm (România), alături de alte 12 state NATO, 5 drone - probabil americane.

Tupeu maxim măşcat: şeful "Gazprom" cere R. Moldova să plătească datoria de 3 miliarde dolari pe care o are Tiraspolul către firma pe care acesta o conduce sau ... să recunoască independenţa Transnistriei!

21 mai

Exact cum spunea Mircea Badea: Hrebenciuc nu mai are nici o putere şi nici un cuvânt de spus. Ca atare, probabil de milă, Hrebe' a fost numit vicepreşedinte al Camerei. El este măcar o persoană cunoscută: bietul Daniel Constantin a fost nevoit să-şi falsifice CV-ul, ca să însemne şi el ceva...


Rusia: Putin - preşedinte, Medvedev ca premier, Lavrov rămâne la Externe, Rogozin rămâne la Chişinău şi Tiraspol: CONTINUITATE.

UK: flacăra olimpică s-a stins accidental. Semn rău, de război?

Oricum ar fi, noi, românii, suntem salvaţi, avem unde ne muta: un asteroid din sistemul solar a primit numele de "România"...

19 mai
Au început demiterile: guvernarea USL arată că, într-adevăr, apreciază "competenţa"..
Ion Cristoiu are dreptate: singurul motiv pentru care Ponta a devenit premier este acela de a-l suspenda pe preşedinte. Voiculescu (răzbunătorul varan se vrea preşedinte al Senatului) şi Antonescu, direct interesaţi, presează puternic în acest sens.
Ponta nu se lasă. După ce ne-a făcut de râs în Europa, complimentându-l în fel şi chip pe Sarkozy, acum recidivează cu Boc: "Boc este cel mai caraghios premier din istoria României". Zău? Poate domnul Goe nu s-a uitat în oglindă. I-ar fi văzut acolo, rânjind prieteneşte (a consens) în spatele lui, pe mamiţa, mamiţica şi mam'mare - trioul de aur scorojit: Iliescu, Hrebenciuc, Năstase. Iar şi mai în spate stă şi tata Voiculescu. Tatăl turnătorilor, desigur. Îl contrazice şi pe Crin, care a spus: "Clujul este ultima redută a regimului Băsescu" (ciudat, eu credeam că aceea sunt Cotrocenii..., da' n-o să cerem acu' logică de la cine nu are).

16 mai
Hrebenciuc nu rezistă să se laude: aminteşte de "primăvara arabă" şi o compară cu protestele din iarnă din Piaţa Universităţii ("Nu te întrebi cum a apărut Piaţa?"). Confirmă ceea ce ştie deja toată lumea: mulţi dintre aşa-zişii revoltaţi erau plătiţi să protesteze şi se foloseau de restul de naivi. Badea îl trimite la croşetat flanele şi la programul TV de pescuit, pe motiv că Hrebenciuc nu mai are nici o putere în PSD, fiind doar un lăudăros, care ar mai putea eventual să tragă doar sforile de la flanelă. Oare?

14 mai 2012
Ponta promite să meargă în campanie electorală doar o zi pe săptămână. În rest se ocupă de guvernare. O mică capcană a lui Băsescu, înainte de locale. USL trebuie (mai ales Ponta) să se descurce şi cu gvernarea şi cu alegerile. PDL s-a extras frumuşel din chestiunea asta, că probabil nu mai prindeau Parlamentul dacă rămânea MRU la guvernare. PSD, cu premierul său strălucit, se va eroda la guvernare mai mult decât PNL. Iar dacă ar putea să-l răstoarne pe încrezutul de Crin, Băsescu ar mai putea încerca o dată să ducă PDL de mână să spună "D.A." la tribunal...



miercuri, 9 mai 2012

Înmormântarea groparului


Sarkozy a fost batut de Francois Hollande în alegerile prezidenţiale. Încă o "victimă a crizei" au titrat agenţiile de ştiri. L-o fi doborât criza, sau l-o fi bătut Dumnezeu, că a fost groparul multora. Un scurt remember:

- În calitate de ministru de interne a contribuit decisiv la prăbuşirea premierului Dominique de Villepin; să ne amintim de revoltele din 2006, din Franţa, "soluţionate" de Sarkozy, că mult bine i-au mai făcut şi l-au propulsat spre Elysee... Desigur, puţini îşi mai amintesc că totul a pornit de la o intervenţie extrem de dură a subordonaţilor lui Sarkozy. Modelul dovedindu-se de succes, a fost preluat de David Cameron anul trecut, când revoltele (tot ale) imigranţilor, acum din Londra şi alte mari oraşe engleze (pornite tot de la un exces al poliţiei) au venit exact la ţanc pentru a pune capăt scandalului de presă, cu ramificaţii politice de înalt nivel, al trustului lui Rupert Murdoch.

- Pentru că îl cred pe acest personaj, complet lipsit de scrupule, în stare de absolut orice pentru a obţine puterea (cine crede în cântecul de sirenă, cu retragerea din politică după actualul eşec în alegeri se înşeală amarnic; pot să pariez că va face imposibilul pentru a fi desemnat candidat UMP şi la prezidenţialele din 2017), am lansat pe acest blog bănuiala legată de atentatele recente din sudul Franţei.

- Sarkozy l-a îngropat politic pe Dominique Strauss-Kahn (şi acuzaţia a formulat-o, public, recent, chiar DSK) şi l-a îngropat la propriu pe Gaddafi, cel care i-a dat bani pentru campania electorală din 2007 (lucru declarat de foşti oficiali libieni, inclusiv de fostul premier) şi pe care l-a primit cu cortul beduin în faţa Palatului Elysee.

Când îmi amintesc de imaginile linşării dictatorului libian, mă gândesc că, pentru familia acestuia, eşecul suferit în alegeri de Sarkozy trebuie să reprezinte o palidă compensaţie.




sâmbătă, 5 mai 2012

Se strânge laţul

Ieri a avut loc în Iran al doilea tur al alegerilor legislative, pentru 65 din cele 290 de locuri ale Parlamentului. Bătălia s-a dat între conservatori: cei ai ayatollahului şi cei ai preşedintelui Ahmadinejad. Acesta din urmă a intrat în conflict cu fostul legislativ, fiind acuzat că pune naţionalismul înaintea religiei islamice, ceea ce ar fi, mutatis mutandis, un fel de filetism islamic. Reformiştii boicotează alegerile, dar, oricum, se pare că nu ar fi primit aprobarea de a candida din partea Consiliului Gardienilor Revoluţiei. Primul tur a fost deja câştigat de ayatollah, inclusiv sora lui Ahmadinejad pierzându-şi locul în forul legislativ.

Între timp, Germania a livrat (cu discount) Israelului un al 4-lea submarin, capabil să atace ţinte iraniene. În afară de ameninţarea unui atac israelian, Iranul este confruntat şi de puterea americană, fiind pur şi simplu încercuit de baze militare americane, aflate în toate statele vecine. În Bahrain se află flota a 5-a a SUA, cu 40 de nave şi 16.000 de oameni, principala ameninţare constituind-o cele două portavioane. Recent, la o bază militară din Emiratele Arabe Unite au fost aduse avioane F22 Raptor, cele mai moderne aflate în dotarea forţelor aeriene americane. Chiar ieri Pentagonul a declarat că are capacitatea de a distruge forţele iraniene în doar trei săptămâni.