vineri, 7 mai 2010

Unde greşeşte Traian Băsescu - de la un "ilustru salariat din sectorul public"

Am ascultat cu atenţie discursul de la Cotroceni. Este clar că trebuie sistate cheltuielile prea mari ale bugetului. Înţeleg şi apelul la solidaritate. Mi se pare corect şi să eviţi creşterea TVA (nu neaparat a cotei unice - având în vedere modul în care s-au adunat averile în România, după 1947 mai ales). Am însă câteva observaţii şi întrebări.

Mai întâi, să crezi că protejezi mediul privat, prin păstrarea cuantumului cotei unice şi a TVA şi diminuând în schimb pensiile, salariile bugetarilor şi ajutorul de şomaj, înseamnă să te păcăleşti. Câţi investitori privaţi vor falimenta oare, atunci când bugetarii, pensionarii şi şomerii vor fi siliţi astfel să îşi diminueze cheltuielile?

Apoi, cum poţi să ceri aceste curbe de sacrificiu în mod nediferenţiat? Da, sunt pensii "nesimţite", da, sunt bugetari cu salarii "nesimţite", mulţi chiar. Să fie reduse acestea, în mod drastic; să se fixeze pensii şi salarii maxime (pentru bugetari). Dar cum poţi să ceri ca toţi amărâţii de pensionari şi de salariaţi să fie siliţi să accepte aşa ceva? Practic îi împingi să moară de foame. Ce se va întâmpla cu tinerii profesori, care fac navetă, unii la distanţe mari, şi cărora nimeni nu le decontează deplasarea? Cei mai buni, cu siguranţă, vor părăsi sistemul. Ce se va întâmpla cu medicii, dintre care unii deja îţi băgau mâna în buzunar, iar ceilalţi, scârbiţi profund de acest sistem, abia stateau să plece în străinătate? Nu va creşte corupţia funcţionarilor şi a poliţiştilor? Dar a magistraţilor? Ce se va întâmpla cu tinerile familii care au rate de plătit la bănci? Câte îşi vor pierde casele, câte se vor dezmembra şi câte cupluri vor renunţa la oficializarea relaţiei lor?

Şi, în general, cum poţi cere românilor astfel de sacrificii, în timp ce hoţii, îmbogăţiţi după 1989, îi pleznesc peste faţă, zi de zi, cu luxul în care se lăfăie cu ostentaţie neruşinată?

Oare, dacă tot se vorbeşte de solidaritate, nu ar trebui ca Popoviciu, Căşuneanu, Patriciu, Vântu, Voiculescu, Udrea, Cocoş, Videanu, Berceanu şi alţi "cinstiţi" oameni de afaceri, să-şi doneze statului 90% din averea lor? Sau poate vor să îi aducă pe români în situaţia de a nu mai cere retrocedarea averilor, ci... capete?

Un comentariu:

LeeTbv spunea...

Si cu toate acestea, Elena Udrea si-a asumat responsabilitatea si a propus deja solutii.