luni, 22 martie 2010

Corupţie şi dictatură

"Sunt ca nişte rechini care se învârt în jurul prăzii" şi "dacă Geoană câştiga alegerile, ar fi fost o catastrofă" sunt două afirmaţii făcute de Traian Băsescu înainte şi după campania electorală pentru alegerile prezidenţiale. "Simplă propagandă" am fi putut spune atunci. După apariţia în presă a stenogramelor convorbirilor telefonice ale lui Cătălin Voicu, cred că putem aprecia validitatea acestor informaţii. Dacă adăugăm şi prestaţia lui Mircea Geoană de la finalul campaniei electorale şi până la schimbarea sa din fruntea PSD, lucrurile devin şi mai clare. Ar fi fost România lui Cătălin Voicu, a lui Vanghelie, a mogulilor. Nu că România lui Emil Boc şi Elena Udrea este vreun paradis. Dar, de bine, de rău, cu Băsescu avem o ţară. Cu Geoană am fi avut un bantustan.

Cum Traian Băsescu se implică mult mai puţin în problemele interne (cel puţin, nu la vedere), după ce au încercat să-l declare mort, cunoscutele trusturi de presă au revenit la marota "dictatorului". Nu comentez fondul, însă observ că încă nu avem demiteri în PDL, chiar dacă unii, precum Cristian Preda, cârtesc tare. În schimb, Tribunul l-a scos în şuturi pe Bolcaş din PRM, pe motiv de "trădare" în favoarea lui Băsescu. Bine, la Vadim nu este chiar surprinzător; probabil era criza mai acută. De altfel Bolcaş n-a zis nici pâs, dar nici asta nu este o surpriză - mai există o persoană de marcă, care nu are curaj să plece de lângă Vadim, ca să nu se vadă porcăit în fiţuica imundă a acestuia. În schimb, de mirare (?) este atitudinea lui Crin Antonescu, care, dând măsura liberalismului său nativ, l-a exclus din PNL pe Viorel Cataramă, pentru poziţia sa care cerea intrarea PNL la guvernare. Indiferent de trecutul său de dinainte de 1989, Cataramă a avut un rol în menţinerea PNL pe eşichierul politic românesc. După ce altădată îi mulţumea pentru acest rol, acum Crin Antonescu i-a dat un şut în fund. Ei, dar asta a păţit şi Ludovic Orban, care nu a fost exclus, dar a fost trimis după seminţe... Parcă îl şi revăd pe domnul Crin Antonescu în toamna trecută, criticându-l pe Băsescu, pe motiv că se foloseşte de oameni şi apoi îi înjunghie pe la spate. Ce noroc că domnia sa procedează taman pe dos...

luni, 1 martie 2010

O nouă încercare de demitere

Este vorba, bineînţeles, de acelaşi Traian Băsescu. Dacă Geoană tot nu mai este şef mare la PSD, rămâne totuşi preşedinte al Senatului - al doilea om în stat şi înlocuitor al preşedintelui ţării, în cazul în care acesta nu-şi poate exercita mandatul. PSD pare să îl susţină în continuare la această funcţie. Şi, cum o singură noapte nu i-a ajuns, probabil că mogulaşii i-au promis lui Geoană că totuşi va putea atinge scaunul de la Cotroceni, poate ceva mai mult decât a reuşit taica Văcăroiu. Cum suspendarea din 2007 a dat chix şi pentru că anul trecut Geoană a pierdut deplorabil prezidenţialele, ultima şansă pentru Vântu, Patriciu & Co să scape de Băsescu pare să fie pe motive de sănătate. A fost reactivat, direct de la PE, tovarăşul Vadim, cunoscuta Cassandră, care, în timp, a prezis decesul apropiat al altor preşedinţi. Emil Constantinescu a avut, într-adevăr, probleme grave de sănătate, se pare, dar tov. Ilici, care, după Vadim, era în stadiu terminal, zâmbeşte în continuare vesel (este drept, nu a consens) şi tropăie prin PSD.

Câtă bază se poate pune pe afirmaţiile lui Vadim, se ştie. Dar faptul că "posturile mogulilor" dezbat de 2 zile, ore întregi, acest subiect, arată clar că, după clarificările din PSD şi PC, ofensiva anti-Băsescu, dusă cu mijloace murdare, continuă. Un timp nu au ştiut cum să îl "agaţe", pentru că acesta ieşise în mod deliberat din lumina reflectoarelor şi nu mai făcea declaraţii publice. Aşa că au mers pe varianta cealaltă - de ce nu mai apare public? Sigur, pentru că este grav bolnav. Au aşteptat momentul analizelor semestriale şi s-au dezlănţuit. De departe, cel mai scârbos mi se pare Radu Tudor, care, în opinia mea, îl întrece chiar şi pe Ciutacu, cel căruia, aşa cum au surprins "Cârcotaşii", îi curgeau odată balele, în direct, la propria emisiune. Asta pentru că, dacă pe Ciutacu nu îl suspectez de prea multă inteligenţă, Radu Tudor susţinea în presă, înainte de a fi năimit de Voiculescu, unele păreri interesante. Cu atât mai jalnic este modul în care îşi foloseşte inteligenţa pentru a-l sluji pe "stăpânul" său, făcând din alb negru.

Rămâne întrebarea: zvonurile despre sănătatea preşedintelui au legătură cu adeptul "flăcării albastre"? Sau cu vizita de mâine a preşedintelui în Kazastan - unde va discuta şi despre datoriile pe care "Kazmunazgaz" le are (via Patriciu) către statul român?