luni, 11 mai 2009

Patriotism egal rasism?

Mai nou, stânga italiană îl numeşte pe Silvio Berlusconi "rasist", pentru că şi-a permis să declare că nu este de acord cu ideea unei Italii multietnice şi că imigranţii ilegali din Asia şi Africa trebuie trimişi în Libia, înainte de a atinge coastele însoritei peninsule. El se pronunţă pentru acceptarea, în condiţiile legii, doar a azilanţilor politici. Deci, acum, dacă încerci să îţi salvezi ţara de valurile de imigranţi, care ameninţă să o sufoce (centrul Romei arată absolut înfiorător, zici că te afli într-un bazar oriental) eşti catalogat drept rasist de reprezentanţii unui curent politic care nu a adus decât nenorocire şi război omenirii...

10 comentarii:

morfoze spunea...

Dar când azilanţii atacaţi de Berlusconi sunt români, atunci nu ni se mai pare rasism sau xenofobie ?!

Mihail Albisteanu spunea...

Sincer, aşteptam un astfel de comentariu - ar fi trebuit sa atac eu problema.

Evident, în cazul românilor, nu poate fi vorba despre rasism - cel mult despre xenofobie.

Din punctul meu de vedere, lucrurile nu se pot compara, deoarece:

1. Românii, ca şi italienii aparţin culturii europene.

2. Românii, ca şi italienii sunt creştini.

Deci, nu putem compara imigraţia românilor cu cea a credincioşilor musulmani afro-asiatici, a căror cultură de bază n-are nici o legătură cu cea europeană.

Pe de altă parte, "enaugh is enaugh". Sunt foarte mulţi români în Italia, dintre care mulţi stau în mod ilegal, iar unii dintre ei îşi fac de cap în mod ruşinos.

Haideţi să nu mai fim ipocriţi, să lăsăm marota românului ospitalier şi să recunoaştem că dacă situaţia ar fi pe dos, deci dacă ne-am trezi, în interval de câţiva ani, cu un milion de imigranţi italieni pe cap, dintre care unii s-ar ţine de infracţiuni, noi, românii, poate am reacţiona chiar mai dur decât o fac astăzi italienii...

În altă ordine de idei, pentru că am intrat pe blogul dvs., îmi permit să vă atrag atenţia că ceea ce a citit Orson Welles în 1938 este adaptarea radiofonică la "Războiul lumilor", pe când filmul (seria) "Războiul Stelelor" a fost lansat(ă)în 1977 de către George Lucas.

ovidjus spunea...

Ce oare se doreste in viitor daca nu uniformizarea tuturor culturilor si a religiilor? Si ce semnifica aceasta daca nu pierderea identitatii ceea ce inseamna ratacirea. Atunci, cand oamenii se vor fi ratacit prin lume, ratacind si cararea catre Imparatia Cerurilor, El va avea grija sa puna capat acestei minciuni in care ne-a aruncat diavolul.

Ilie Catrinoiu: http://culianu.wordpress.com/ spunea...

Patapievici: "religia trebuie sa admita secularizarea" http://www.evz.ro/articole/detalii-articol/850917/SENATUL-EVZ-22-la-1001-numere/

Asta nu e intelectual crestin, e cioflingar.

Petru Neacsu spunea...

In primul rand treaba cu ei nu sunt crestini, hai sa nu-i acceptam e ignoranta. Inseamna ca nu mai stie lumea ce e ala crestinism.

In al doilea rand emigratia in italia nu a crescut criminalitatea. Care doreste, sa caute statistici. Chiar a scazut in ultimii 3 ani. In italia exista o medie de 3 violuri pe zi, in Romania 1 viol pe zi. Nu e o problema a emigrantilor, ci e o arma de care se folosesc mediatic nebunii de dreapta. Am tone si tone de prieteni italieni aici in Roma si niciunul nu stiu sa fie deacord cu Berlusconi si fac diferenta intre realitate si sufocarea media.
In fiecare weekend iesim la bere si sincer sunt unul dintre prietenii cei mai de baza a multora din grupul meu de amici italieni. Au mai mare incredere in mine si varul meu cu care locuiesc decat multi conationali.

Nu sunt deacord ca unele din prostiile care le scoate pe gura un bufon ca berlusconi, sa incite idioti "nationalisti" sa-mi dea mie in cap pe strada doar pt ca m-au auzit spunand "DA" .Au fost si cazuri de genul.
Domnule Albisteanu, sincer , sunteti profesor de istorie. Ce romani stau ilegal,... cum se mai poate sta ilegal in Uniunea Europeana? Explicati-mi si mie va rog. Ca poate nu inteleg eu mecanismul de cetatean european.
Asiaticii si africanii, da, dar cetatenii europeni, cum pot sta ilegal de cand cu intrarea noastra in UE.
In al treilea rand italienii nu sunt f diferiti de noi, sunt considerati "tigani" galagiosi si lenesi in anglia, germania in state si cam peste tot.
Imi e rusine de asa zisii nationalisti de pretutindeni, care fac tot ghiveci doar pt ca cineva e de alta culoare, de alta religie si de alta nationalitate.
Am dus acasa pe brate o italianca lesinata pe strada, noaptea, si tot ce am auzit de la un grup de italieni care se uitau ca boii la ea fara sa o ajute a fost "ai grija ca la ora asta mai umbla romani pe strada" Dupa tunsoare, erau sigur de dreapta, clasicii fanatici care nu ar fi avut remuscari sa-mi crape capul auzindu-mi accentul. Noroc de par, sunt blond si nu se incadreaza in imaginea lor despre roman. De asta spun, genul asta de idioti care sunt si la ei si la noi. Nu asteapta sa vada ce fel de om esti sau ce caracter ai. Dar intai cu bolovanul si pus intrebari dupa.
Ignoranta se naste din frica de diferit si din spalarea creierului de mici cu "valori" false si religie de orice forma.

Mihail Albisteanu spunea...

Imi pare bine că demonstrăm că se poate purta şi un dialog civilizat. Asta în primul rând.

Acum, voi încerca să vă răspund.

1. Nu este vorba de a nu accepta nişte oameni doar pentru că nu sunt creştini. Problema este de număr, de suportabilitate. Eu cred că nici un alt continent nu a dovedit mai multă toleranţă ca bătrânul continent. Creştinismul înseamnă şi toleranţă. Poate în primul rând toleranţă. Dar nu prostie. Sigur că îl ajuţi pe străinul care îţi cere ajutor. Dar asta nu înseamnă că îţi ucizi propria familie, ca să îi faci loc acestui străin. Până la urmă africanii şi asiaticii vin în Europa asta îngrămădită de pe continente uriaşe. Oare nu mai încap acolo? Oare popoarele europene nu mai au dreptul la un loc sub soare? Înţeleg că vă ocupaţi de grafică digitală în Italia. Puteţi spune cu mâna pe inimă că vă place spectacolul oriental din centrul Cetăţii Eterne? Puteţi spune cu mâna pe inimă că nu aţi cunoscut, în mod nemijlocit, sau indirect, intoleranţa comunităţilor de imigranţi musulmani?

2.Îmi spuneţi despre nebunii de dreapta şi despre violenţele la care se dedau. Ruşine lor. Demenţi sunt peste tot, indiferent că sunt naţionalişti, rasişti, anarhişti sau nihilişti. Există demenţi de dreapta, aşa cum există şi demenţi de stânga.

3.Când mă refer la românii care stau "ilegal", îi am în vedere pe cei care nu respectă art. 6–15 din Directiva 2004/38/CE şi ştiţi foarte bine despre ce vorbesc.

4.Nu are rost să insistaţi pe problema românilor şi pe asemănarea dintre români şi italieni, pentru că în comentariul precedent tocmai asta făceam - îi scoteam pe români din cauză.

5. Frica de diferit se manifestă la cei care susţin globalizarea şi uniformizarea culturală şi etnică prin încurajarea imigraţiei în Europa.

6. Religia nu poate naşte ignoranţă decât dacă este greşit înţeleasă. Toate religiile lumii au reprezentat şi reprezintă forme de cunoaştere a realităţii.

Petru Neacsu spunea...

Despre religie putem dezbate multe, dar prefer sa nu intru asa tare in subiect pt ca e o discutie fara sfarsit. Toate spun ca detin adevarul. Totusi o fi adevarata teoria quantica despre realitati paralele :)
Perioada de dupa Grecia si Roma antica in europa ,e una rusinoasa tocmai din cauza crestinismului. Arta, stiinta, medicina. Poate a fost interpretata gresit in perioada aceea. Adica nu poate, sigur, pt ca in biblie nu scrie nicaieri de biserici.In timp ce islamul in paralel a continuat torta civilizatiei prin dezvoltarea chirurgiei ,matematicii, astronomiei,tipografiei etc. Asa ca pt asta putem sa le oferim oarecare respect intr-o perioada nu prea buna de Public Relations a lor. :D

Mihail Albisteanu spunea...

Deşi cu mare întârziere, sunt nevoit să vă contrazic. Este taman pe dos. Perioada de după 476, când barbarii păgâni distruseseră civilizaţia şi Imperiul roman de apus, devenite creştine din secolul al IV-lea, nu reprezintă o pagină ruşinoasă în istoria unamităţii, tocmai din cauza existenţei unui Imperiu roman de răsărit creştin, dar şi a organizării bisericeşti în apusul continentului.
Fără mănăstiri, fără creştinism, fără uriaşul centru cultural care era Constantinopolul, fără celelalte centre de cultură bizantine, cunoştinţele antichităţii greco-romane s-ar fi pierdut iremediabil. Dacă şi în ce măsură au supravieţuit, asta se datorează creştinismului.

Spuneţi că în Biblie nu se vorbeşte de biserici. Se vorbeşte însă de Biserica lui Hristos. Iar despre biserici nu avea cum să se vorbească, dintr-un motiv simplu: atunci când nu erau prigoniţi şi nevoiţi să se ascundă în catacombe - vezi Roma, creştinii, la începuturi, se întâlneau în ... sinagogi, pentru că primii creştini s-au recrutat, evident, dintre evrei, care erau de altfel răspândiţi în multe cetăţi romane. Din punctul meu de vedere, biserica, privită în calitate de construcţie şi funcţionalitate, reprezintă o sinteză între sinagogă şi Templu.

Cât despre islamism, trebuie să vă spun că sunteţi parţial în eraoare. În secolul al VII-lea arabii erau doar nişte barbari, care primiseră o religie. Acea torţă a civilizaţiei despre care vorbiţi a fost preluată de la perşii sasanizi şi de la bizantini, ale căror teritorii arabii le-au cucerit (în cazul sasanizilor este vorba despre dispariţia statului lor). Fără civilizaţia creştină bizantină, alături de cea persană, zoroastrică, mă îndoiesc că arabii ar fi putut aprinde vreo torţă, darămite s-o mai şi păstreze aprinsă şi să o înteţească, aşa cum, în mod lăudabil, au reuşit.

Petru Neacsu spunea...

Sunt sincer surprins ca un profesor de istorie poate fi atit de subiectiv fata de niste fapte documentate, doar pt ca este orbit de superstitii.
Pacat. Religia nu ar trebui sa-si aiba locul in genul asta de discutii.
Totusi cred ca denumirea de "Renastere" spune mai multe decat orice despre crestinism si binele care l-a facut in perioada aia. Oricat de subiectiv si distorsionat priviti istoria.
Complicat cate artificii si contorsionari logice trebuie sa faci pt a te minti singur cand ai ochelari de cal. Si chiar fara sa realizezi.

Mihail Albisteanu spunea...

Se pare că efortul de politeţe făcut până acum a fost prea greu de dus. Eu am vorbit cât de sincer şi de clar am putut.

Cât despre Renaştere, amestecaţi mere cu pere. Denumirea de "Renaştere" nu spune nimic despre creştinism (cel puţin nimic din ceea ce probabil vă închipuiţi) dar eu nu am timp să vă ţin acum lecţii de istorie, pentru că, în mod evident, luând în calcul ceea ce afirmaţi, ar fi nevoie de extrem de multe ore.

Si ţin să vă asigur: chiar şi cu ochelari, nu mor caii când vor câinii.

Pentru că reaua dvs. credinţă a devenit manifestă, acest dialog se opreşte aici.