marți, 10 martie 2009

(Un pumn) În buza crizei

Era inevitabil. România trebuie să se împrumute din nou la instituţiile financiare internaţionale. În parlament şi apoi la TVR1, preşedintele a încercat o argumentaţie - destul de penibil construită, cred eu. Dar de, are nevoie de acordul din afară pentru încă un mandat. Poate că acesta o fi preţul. Explicaţii de genul că guvernul Tăriceanu, printr-un gest iresponsabil (ce mirare!) a aruncat în campanii banii Fondului Naţional de Rezervă/Dezvoltare nu mă conving. Acum preşedintele ne predică împrumutul după ce, pe 16 februarie, a spus că acesta este ultimul lucru pe care îl va face România - motivând (ce jenant pentru un şef de stat) că lucrurile sunt în desfăşurare şi că evaluările instituţiilor internaţionale sunt tot mai pesimiste şi că el săracul n-a crezut că va fi aşa de rău, atunci când ne spunea că această criză nu va afecta grav România. Între timp l-au convins să ia împrumutul, pentru că, deşi nu avem probleme cu bugetul şi cu datoria publică externă, sunt probleme cu deficitul de cont curent şi cu datoria externă privată (24 miliarde euro, "scadente" în 2009 - cât din această datorie este garantată de stat??). Şi ca să nu provocăm falimente şi să avem bani de investiţii, iaca, trebuie să ne îndatorăm. Asta, deşi - spune el - România stă mult mai bine decât alte state (însă, vezi, în scurt timp criza se va agrava şi în România...)

Aha. Asta ştiam şi noi - că avem o rezervă valutară şi una în aur destul de confortabile - cel puţin aşa ne raporta lunar BNR. Dar cică rezerva valutară trebuie consolidată (mai zice preşedintele). Aşa o fi. Iar cea de aur? Mă întreb prin ce bancă străină zace. Sincer, mă îndoiesc că o vom mai vedea vreodată - este la fel de iluzorie ca şi tezaurul de la Moscova. Îţi vine să râzi amar - Băsescu doar încerca să ne prostească, sau se păcălea singur? Cum să scăpăm fără împrumut? Păi ce, degeaba s-au chinuit instituţiile financiare internaţionale să pună la punct o frumuseţe de criză? Nu este tocmai ăsta scopul - să strângă încă o dată şurubul (poate ultima dată) şi să stoarcă şi ultimele picături din avuţiile naţiunilor, să ducă îndatorarea statelor peste orice limită a suportabilităţii, pentru ca apoi tot aceste "instituţii" să se prezinte a fi colacul lor unic de salvare? Iată, noi vă dăm bani, voi garantaţi cu ce mai aveţi şi în rest faceţi cum va spunem. Tare mai seamănă colacul ăsta "de salvare" cu jugul comunist.

Aşa, şi între timp să nu uităm de războiul pe viaţă şi pe moarte cu protecţionismul (aşa cum ne-au predicat în ultimele luni Bush şi apoi Sarkozy), nu cumva canalia asta de metodă economică revolută să mai salveze ce se mai poate. Iar în plan "macro", lucrurile merg bine: în ultima lună, în Etiopia, Ghaddafy, recuperat de "decadenta lume occidentală" (de, dacă Ceauşescu şi Saddam nu au înţeles şi ei să meargă cu valul şi s-au pus de-a horţopişa) aranjează cu sârg Uniunea Africană, în timp ce la Bangcock, ASEAN se străduieşte să devină asemeni UE şi deschide acorduri de liber schimb cu Australia şi Noua Zeelandă. Nici NAFTA nu se simte rău.

Iar Banca Mondială declară că lumea se îndreaptă spre cea mai adâncă recesiune de la al doilea război mondial încoace şi preconizează cea mai scăzută rată a schimburilor internaţionale din ultimii 80 de ani. Încă un mic "hei-rup" şi steagul roşu al guvernului mondial va flutura peste rămăşiţele lumii vechi...

Niciun comentariu: