luni, 16 februarie 2009

Exemplu de manipulare

Nu cred că are rost să mai insist asupra faptului că presa manipulează, atunci când interese superioare de partid şi de stat o cer. Un exemplu recent - marşul neonazist, de comemorare, la 64 de ani de la criminalele bombardamente de la Dresda. Puţin îmi pasă de neonazişti, dar nu pot să nu remarc cum este distorsionată realitatea de către agenţiile de ştiri şi mass-media. Anul acesta marşul a adunat 5500 până spre 7000 de participanţi, fiind considerat cel mai mare marş neonazist din Germania de după unificarea din 1990, motivul fiind pătrunderea Partidului ("neonazist") Naţional Democrat, cu 8 deputaţi, în parlamentul landului Saxonia, ceea ce probabil a încurajat mişcarea neonazistă (de fapt, cel mai mare marş neonazist trebuia să aibă loc în Germania în 2008, dar a fost stopat în faşă). Evident, a avut loc o contrademonstraţie, a circa 12.500 "antifascişti". Toată afacerea s-a lăsat cu violenţe - pietre şi sticle, zeci de arestări, răniţi şi dube răsturnate.

Şi acum să vedem prezentarea ştirii - la N24 TV. După o introducere în temă, se vorbeşte despre zeci de manifestanţi arestaţi, poliţişti răniţi şi neonazişti cu pietre şi bâte în mâini. Creierul, obişnuit cu mult detergent îţi spune (pentru că aşa lasă să se înţeleagă ştirea) că neonaziştii s-au bătut cu poliţia, au rănit poliţişti cu bâtele şi pietrele din mâini şi, normal, au fost arestaţi. Sigur că ar trebui să apară în creierul clăbucit întrebarea firească - dacă marşul este anual, probabil este şi legal şi atunci de ce să se bată demonstranţii cu poliţia? Sigur că timpul nu permite celulelor cenuşii încleiate să exprime astfel de dubii, aşa că aflăm imediat că în paralel a avut loc şi o contramanifestaţie (de asemenea, devenită "comună") a "antifasciştilor". Dar creierul deja procesase că violenţele (deşi ştirea nu specifică nicăieri "în clar" acest lucru!) au fost cauzate de neonazişti. Dacă organul gândirii s-ar scutura puţin de detergent ar putea să intre la idei: dacă neonaziştii demonstrau legal, nu cumva acea contramanifestaţie era ilegală (ştiut fiind faptul că nici într-un stat democratic legea nu autorizează contramanifestaţii, în acelaşi loc şi la aceeaşi oră), nu cumva acei contramanifestanţi erau la originea violenţelor, iar neonaziştii erau cei agresaţi? Dacă nu ar fi leneş, creierul poate ar pune astfel de întrebări, dar, pe de altă parte, toată lumea "ştie" - din presă, cum altfel? - că neonaziştii sunt nişte bestii violente, iar crainica continuă să turuie ştirea, spre liniştea creierului. Aflăm astfel că demonstranţii antifascişti sunt, în ordine: membrii ai unor organizaţii religioase, intelectuali şi vajnici membri de sindicat. Mai contează că în timp ce crainica turuie, imaginile arată nişte purtători de steaguri roşii pocnindu-se cu poliţia? Imaginile ar trebui să ne avertizeze că, probabil, majoritatea antifasciştilor era alcătuită din comunişti şi membri (foarte posibil beţi şi drogaţi) ai unor organizaţii anarhiste, cunoscute pentru comportamentul violent. De altfel, crainica "specifică" - "una dintre cele două tabere a pornit violenţele". Care însă anume, nu se spune - dar creierul leneş şi bine prelucrat în minutele de dinainte bănuieşte deja răspunsul - "neonaziştii au început, mama lor!". Crainica vorbeşte apoi de două dube răsturnate (da dracu ştie de cine, că nu spune).

Sigur că nu puteam decât presupune că iniţiatorii violenţelor sunt contramanifestanţii de stânga, dar logica într-acolo mă îndemna. Nu aş fi scris însă aceste rânduri, bazându-mă doar pe presupuneri - le-am scris pentru că am primit confirmarea bănuielilor mele, din articolul pe această temă din "Cotidianul". Citez: "
Contramanifestanţii s-au ciocnit violent cu poliţiştii care încercau să împiedice răfuiala dintre cele două grupuri ideologic opuse. Potrivit Reuters, militanţii de stânga au răsturnat două maşini de poliţie şi au ţintit forţele de ordine cu pietre şi sticle." Clar, nu?

Iată însă ce apare:

ziare.com: "
Dresda a fost scena unor confruntari violente intre neonazisti si fortele de ordine. "

ziare-live.ro: "Protestatarii nu s-au multumit doar sa comemoreze victimele bombardamentelor aliate din 1945, ci s-au luat la bataie cu politistii...."

6 a.m.ro: "Dresda a fost scena unor confruntari violente intre neonazisti si fortele de ordine. "

stirile protv: "Protestatarii nu s-au multumit doar sa comemoreze victimele bombardamentelor aliate din 1945, ci s-au luat la bataie cu politistii."

stiri online si realitatea.net: "Dresda a fost scena unor confruntări violente între neonazişti şi forţele de ordine."

Şi să nu uit: în finalul ştirii de la N24 tv am aflat cu bucurie că, în sfârşit, anul trecut, "istoricii" au decis numărul de morţi de la Dresda (13-15 februarie 1945): "numai" 25.000 de morţi, faţă de 125.000, cît se presupunea iniţial. Nu cunosc date certe, dar, ca şi în cazul mai sus evocat, ceva îmi spune că "istoricii" mint de îngheaţă apele - este suficient să ne amintim că oraşul era supraaglomerat de refugiaţii veniţi din est, din calea sovieticilor "eliberatori" (păi, da, că te eliberau de suferinţa de pe lumea asta, cu un glonte în cap, bineînţeles, după ce te violau în grup în caz de erai femeie) şi de imaginile de după bombardament, care atestă că în oraş nu mai rămăsese nici o clădire în stare de funcţionare.

luni, 2 februarie 2009

Marx dixit

"Deţinătorii de capital vor stimula clasa muncitoare să cumpere bunuri, case şi tehnologii din ce în ce mai scumpe, îi vor forţa să contracteze credite din ce în ce mai mari, până când datoriile lor vor deveni insuportabile. Datoriile neachitate vor duce la falimentul băncilor, care vor trebui să fie naţionalizate şi statul va trebui să apuce în cele din urmă drumul comunismului." (Karl Marx - 1867)

În general tindem să vorbim despre lucruri pe care nu le cunoaştem, ba chiar să criticăm lucrări pe care nu le-am citit. Vorbim "din auzite". Mulţi l-au criticat pe Marx, că ar fi dat-o-n bară cu teoriile sale, că, vezi Doamne, comunismul nu a fost instalat, aşa cum preconiza el, în state capitaliste dezvoltate, ci într-un stat aproape medieval - Rusia ţaristă. Ca urmare, Marx şi Engels, consideraţi "părinţi fondatori" ai doctrinei, au fost consideraţi în acelaşi timp destul de rupţi de realităţi, rolul de a se racorda timpului şi practicii revenind tovarăşului Lenin. Mulţi au oftat - "ei, dacă Marx ar fi fost înţeles, iar ideile sale generoase ar fi fost puse în practică, altfel ar fi stat lucrurile...". Chiar în decembrie 1989 era unul care, cu pumnul strâns şi dinţii scrâşniţi încerca să ne convingă că soţii Ceauşescu "au întinat valorile comunismului". Cum să nu?

Toţi aceşti nostalgici se pot bucura - Marx este pus în practică exact acolo unde trebuie: în ţările capitaliste cele mai dezvoltate. Actuala criză economică o arată extraordinar de bine. Chiar azi Obama încearcă să bage încă 819 miliarde de dolari ai contribuabililor (după cele 700 ale lui Bush) în băncile falimentare (ceea ce au făcut şi Germania, Franţa, Belgia, Marea Britanie). Alte naţionalizări de bănci - în Islanda şi, mai nou, în Kazastan.

Acum se vede că tovarăşul Lenin era mic pe lângă Marx. Să ne lămurim bine - nu este vorba de vreo viziune economică şi politică epocală, pe care ar fi avut-o părintele bărbos al comunismului. Marx ştia aceste lucruri, nu pentru că aceasta ar fi evoluţia inexorabilă a societăţii, ci pur şi simplu pentru că ăsta este planul, a cărui parte Marx a fost. Asta ne aşteaptă pe toţi - în întreaga lume: guvernul mondial şi comunismul cel mai crâncen, în care dictatura statului şi cea a capitalului vor fi una. Restul vizează evident controlul populaţiei - vezi cipurile, controlul naşterilor şi al alimentaţiei, distrugerea independenţei satului, care nu mai trebuie să aibă surse proprii de subzistenţă (vezi aici impozitarea pământului şi cumpărarea lui de către finanţişti, eliminarea fântânilor şi racordarea obligatorie la sistemul de aducţiune/canalizare) şi în final gruparea populaţiei în centre urbane uriaşe, unde poate fi uşor controlată. Bineînţeles că asta presupune şi strângerea armelor de la populaţie (poate şi a metalelor preţioase - semne deja sunt). Toate acestea se fac cu ajutorul mediei controlate, care va manipula populaţia, astfel încât aceasta să ceară singură astfel de lucruri. De exemplu, mediatizarea atacurilor armate (suspect de multe în ultimul timp, mai ales în SUA) are rolul de a pregăti controlul armelor de foc, în numele unei ipotetice siguranţe generale, tot aşa cum războiul împotriva "terorismului" motivează arestările fără mandat, controlul tuturor formelor de corespondenţă, paşapoartele biometrice, marcarea...

Dacă nu ne-am uita decât la noi în curte - amintiţi-vă, vă rog, cum era la începutul anilor '90. Vă amintiţi acel vânticel de libertate? Îl mai simţiţi? Eu nu.