luni, 29 septembrie 2008

Găluşca sfătoasă

Eliberarea ostaticilor răpiţi în Egipt a dat ocazia, pe lângă discuţiile pe temă, şi la exprimarea a diverse alte păreri, mai mult sau mai puţin legate de subiectul în cauză. Între cei care şi-au dat cu presupusul la posturile de ştiri a fost şi Adrian Severin. Acesta a găsit momentul să spună că, trăind într-o lume globalizată, cu probleme globale (cum este şi terorismul - cu referire directă la răpirea celor 19), soluţiile trebuie să fie, evident, globale, iar acest lucru nu mai poate fi realizat doar de autorităţile statelor naţionale, fiind deci nevoie de o guvernare globală. "Avem nevoie de o guvernare globală", aşa a declarat astăzi, la amiază, la "Antena 3", funcţionarul european.

Nu, domnule Severin, noi, cetăţenii obişnuiţi nu avem nevoie de nici un fel de guvernare globală. Înţelegem însă că dvs. aveţi o misiune de îndeplinit. Până a ne spune de ce lucruri avem sau nu nevoie, până a ne spune ceea ce avem sau nu voie să facem, poate ne explicaţi mai în amănunt care a fost activitatea dvs. înainte de 1989, cum de aţi ajuns ministru de externe şi cum se face că, indiferent de modificările politice de la Bucureşti, aţi avut întotdeauna un locuşor călduţ în cadrul instituţiilor europene.

Cât despre statele-naţionale - formaţiunile naţionaliste nu par să fie defel pe cale de dispariţie în Europa. După Polonia, Cehia, Slovacia, Italia, acum partidele considerate de extremă dreaptă revin în forţă în Austria. Unul dintre acestea este condus de Jorg Haider, cel care, ajuns în coaliţia de guvernare în anul 2000, ca lider al Partidului Libertăţii, a determinat crearea unui "cordon sanitar" al celorlalte state membre ale UE împotriva Austriei, acţiune care a avut până la urmă ca rezultat plecarea lui Haider de la putere. În 2002, o acţiune de acelaşi tip, purtată însă în interiorul Franţei, l-a pus la respect pe Jean-Marie Le Pen, cel care, asemeni lui Vadim în 2000, ajunsese în finala prezidenţială.

Dar ceea ce se putea face destul de lejer într-o Uniune Europeană de 15 state, mai uşor de controlat, va fi probabil mult mai greu de realizat în una cu 27 de membri, mai ales că unele dintre statele central şi est-europene care au aderat în 2004 şi 2007 "au adus" cu ele astfel de formaţiuni, câteva dintre acestea având reprezentare parlamentară.

luni, 15 septembrie 2008

Presă în chingi

În ultima perioadă, Dan Diaconescu are temeri că i se închide iarăşi postul OTV. Motiv pentru care a şi prezentat o serie de "dezvăluiri." Chiar dacă numai 10% din ceea ce a spus el este adevărat, lucrurile arată groaznic pentru libertatea de expresie din România. Dar să nu ne mirăm. Se întâmplă şi la case mai mari. Iată cum este tratat un ziarist care "se leagă" de fiul preşedintelui Franţei:
http://www.antena3.ro/stiri/externe/casatoria-fiului-lui-sarkozy-cu-o-evreica-umbrita-de-reactii-antisemite_53946.html

Ce caracterizează astăzi Hexagonul? Democraţia şi libera exprimare? Sau dictatul şi presiunile asupra presei?

Astfel de lucruri nu au loc doar pe malurile Senei, aşa că poate că nu vorbim despre o excepţie: iată ce păţeşti dacă promovezi creştinismul şi ai proasta idee să vrei să colaborezi cu BBC:

http://www.ziua.ro/display.php?data=2008-09-15&id=242681

Pe scurt (în ambele cazuri) eşti dat afară.

În astfel de condiţii, prefer un post TV unde oricine poate spune tot ceea ce îi trece prin minte, chiar dacă uneori se ajunge să fie frizat scabrosul.

miercuri, 10 septembrie 2008

Alţi umanişti

Noroc ca "umaniştii" de la PUR, devenind "conservatori", au lăsat liber numele, ca să fie acum exploatat de alţii - Asociaţia Umanistă Română. Din când în când, liderul său pletos apare pe la diverse emisiuni sau conduce acţiuni de stradă. Mai nou - şi ce moment mai bine ales putea fi altul, decât începerea anului şcolar - membrii numitei asociaţii denunţă "violenţa, intoleranţa şi conţinutul antiştiinţific" din 13 manuale de religie. Ca singur argument au adus până acum nişte imagini, ce-i drept, cam forţate, dintr-un manual pentru clasa I. Desigur, ameninţă cu justiţia europeană, pentru a scăpa de manuale. Şi, în subsidiar, au readus în discuţie deschiderea anului şcolar cu serviciu religios. Motive pentru care au şi organizat o mică manifestaţie în faţa clădirii Ministerului Educaţiei, cerând să li se împlinească doleanţele. Să mai dezbatem astfel de inepţii, nu are sens. Dar trebuie să punctăm faptul că acest gen de acţiuni continuă. Să nu ne închipuim că acţiunile lui Moise (pentru eliminarea icoanelor din şcoli), ale aşa-zişilor umanişti şi cele ale asociaţiei "Accept" sunt întâmplătoare. Cel puţin ca efecte (nu ştiu dacă şi ca intenţie) ele sunt concertate, lovind în ortodoxie. Mă întreb doar - oare şi fondurile de care uzitează aceste asociaţii provin din aceeaşi sursă?