joi, 11 decembrie 2008

Culmea neruşinării

Tot mai multe manifestări gay. În timp ce ieri în SUA a fost ziua intitulată "o zi fără gay" (la lucru), duminică, în piaţa San Pietro din Vatican sute de gay au contestat decizia papală de a se opune cererii adresate de Franţa la ONU, de scoatere din ilegalitate a homosexualităţii în toate statele lumii.
E drept că, având în vedere cazurile de pedofilie homosexuală cu preoţi catolici în SUA şi Australia, decizia Vaticanului pare ipocrită. Totuşi, trebuie să privim regula, nu excepţia. Din acest punct de vedere, demersul gay reprezintă o neruşinare.

Real Zeitgeist

Vineri, 5 decembrie 2008 a avut loc în Honduras al 33-lea summit al Americii Centrale, unde statele regiunii (preşedinţii) şi Republica Dominicană (guvernul) au hotărât adoptarea unei monede unice a zonei (fără a fi specificate numele sau data intrării în circulaţie). Tot acolo s-a discutat şi despre un paşaport centramerican. Toate aceste în cadrul unui plan de măsuri urgente care vizează diminuarea efectelor crizei financiare globale. Planul prevede înfiinţarea unui fond comun de credit economic şi financiar. În context s-a discutat despre imigraţie, educaţie şi securitate democratică. Un nou creuzet pentru topirea culturilor şi naţiunilor ia astfel fiinţă, încă un pas spre lumea centralistă şi unipolară.

joi, 4 decembrie 2008

Destine de partide

Cu preşedintele la cârmă, PD-L nu are a se teme că va pierde guvernarea. Nici că se va rupe. Nu la fel de veselă este soarta celorlalte partide intrate în Parlament, la 30 noiembrie 2008. PNL, dacă nu renunţă la prosteala cu Tăriceanu prim-ministru, va rămâne în opoziţie, mic şi chircit. Cât despre PSD, acesta, fie că ajunge la guvernare, fie că nu, este în pericol de rupere: dacă rămâne în opoziţie, baronii îl îngroapă pe Geoană, iar dacă intră la guvernare, în condiţiile impuse de PD-L, adică fără să dea primul ministru, atunci va fi la mâna lui Băsescu, care îl va descompune şi îl va recompune după dorinţă. Iar UDMR, ca de obicei, huzureşte. Doar că de data asta nu mai este neapărată nevoie de ei pentru a se forma guvernul...

sâmbătă, 8 noiembrie 2008

Reacţia conservatoare

Dacă votul nu i-a ajutat să-l oprească pe Obama, conservatorii americani l-au folosit pentru a-i lovi acestuia unul dintre elementele de program electoral: căsătoriile gay. California (stat în care cca 18.000 cupluri "gay şi-au unit destinele" după o decizie a justiţiei care anula rezultatele referendumului din 2000) a interzis prin referendumumul organizat în paralel cu alegerile, căsătoriile gay. Un rol important în referendumul sponsorizat se pare de mormoni l-au avut catolicii hispanici din cel mai populat stat american. Asta da palmă pentru Hollywoodul stângist şi pro gay. Şi alte state, din sud, au procedat în aceeaşi manieră: marţi, Arizona şi Florida (şi în Florida există mulţi imigranţi hispanici catolici), în timp ce Arkansas a oprit adopţiile de copii de către cuplurile necăsătorite, fie acestea gay sau nu. Astfel, Connecticut şi Massachusetts rămân singurele state americane în care sunt permise uniunile homosexuale. Sunt astfel date că, în ceasul al 12-lea, America - aceea conservatoare - se trezeşte.

În Europa însă, somnul statelor naşte monştri financiari - Austria are o interesantă evoluţie din acest punct de vedere: după ce au dat iama prin băncile şi petrolul din România şi Ungaria, "austriecii" pun mâna şi pe Bursa cehă, una dintre cele mai importante ale zonei. Intrigante sunt acţiunile Austriei - ar fi interesant de ştiut cine se află în spatele lor şi ce urmăreşte.

miercuri, 5 noiembrie 2008

Să spunem "La revedere" vechii Americi

"Schimbarea a venit" a proclamat Obama după victoria asupra contracandidatului său republican. Într-adevăr, America nu va mai fi la fel; practic, vechea Americă a murit, odată cu supremaţia albilor - mitul W.A.S.P. este spulberat. Rămâne de văzut cât de bună va fi această schimbare, purtată pe braţe de zeci de milioane de alegători entuziaşti - să ne amintim de victoria din 1996 a lui Emil Constantinescu şi de crunta dezamăgire care i-a succedat. Deocandată însă, toată lumea este fericită - inclusiv bursele lumii, care au închis, în SUA şi în toată Asia, în urcare, inclusiv palestinienii, care, "de bucurie", au şi tras o salvă de vreo 20 de rachete asupra sudului Israelului. "Victoria democraţiei" urlă comentatorii - "iată ce înseamnă o ţară cu adevărat democratică - să pleci de la sclavia negrilor în secolul al XIX-lea şi să ajungi ca la început de secol XXI, un afro-american să ocupe fotoliul de la Casa Albă!" (de fapt un mulatru, dar ce mai contează, doar soţia lui este o fiică deplină a comunităţii sale).

Eu n-aş fi aşa sigur că lucrurile astea "s-au întâmplat". Ani de zile stânga americană ne-a pregătit prin democraţii de la Hollywood pentru un astfel de moment - să ne amintim doar că am fost bombardaţi cu zeci de producţii cinematografice, în care SUA aveau în fruntea lor un afro-american. De asemenea, presiunea constantă şi de cele mai multe ori agresivă a adepţilor (plătiţi bine, cum altfel?) "corectitudinii politice" şi-a făcut în cele din urmă efectul asupra tinerilor americani. America de altădată, cea conservatoare, zace la pământ - căci nu este vorba doar de alegerea unui (semi)afro-american la Casa Albă, ci şi de programul acestuia, pe care, dacă am exagera doar puţin, l-am putea cataloga drept "comunist". Şi mă refer nu doar la aspectele economice ale programului de campanie al lui Obama, nu doar la asistenţa medicală şi la învăţământul gratuit (la schimb cu ... muncă patriotică!), ci şi la susţinerea avortului şi a căsătoriilor homosexuale, dar mai ales a controlului armelor de foc.

"Cineva", de sus, a dat semnal că direcţia Americii se schimbă. Criza economică a fost menită să arate americanilor că s-a terminat cu liberalismul zburdalnic şi că de acum înainte statul (care, nu-i aşa, i-a salvat pe capitaliştii lacomi şi incompetenţi de la dezastru) se va implica puternic în economie (că în viaţa privată deja se amestecă, prin "Patriotic Act", aplicat de administraţia Bush). Să observăm că Obama a câştigat campania pe baza discursului despre politica internă. Sigur, a contat şi faptul că a spus că retrage trupele din Irak. Dar asta se poate rezolva - imediat se va întâmpla ceva în Orient (deja zboară racheţele) şi tot americanul de rând va fi convins că trupele trebuie să rămână, ba poate chiar să fie suplimentate. Obama va fi o păpuşă în mâinile abile ale manipulatorilor şi finanţatorilor săi şi va executa docil ce i se cere, sau va avea soarta lui JFK, cel care crezuse probabil gogoriţa aceea cu preşedintele american care ar fi cel mai important om de pe Glob.

Dar pentru a se putea ajunge aici trebuia să se scape de vechea Americă, conservatoare, trufaşă şi îmbătrânită în concepţiile-i perimate, conform cărora W.A.S.P.-ul trebuie să conducă lumea. Acea Americă a întreprins o jalnică manevră de răspuns - încercând să îndrepte campania electorală spre aşa-zisele ameninţări externe - prin provocarea unei false crize în Caucaz, cu ajutorul pionului inconştient Saakaşvili; acelei Americi i se pregăteşte însă ştreangul: mai întâi i s-au lovit finanţele (prin criză), iar acum trufia (prin înfrângerea lui McCain). Atunci când cetăţenii americani vor pierde şi dreptul de a deţine arme de foc (şi media este plină de relatări despre atacuri armate), vor pierde şi libertatea.

vineri, 17 octombrie 2008

Criză, criză

Asta auzim permanent. A crescut preţul la petrol (până în iulie), a crescut şi creşte încă preţul aurului, acum scade preţul petrolului (este jumătate cât în iulie) dar s-au dus la vale bursele şi băncile de investiţii. E mai rău decât în 1987, dar nu aşa de rău ca în 1929 - cel puţin încă nu sunt serii de sinucideri în SUA (doar cazuri izolate). Dar ca şi în 1929, sunt unii care câştigă din această criză - desigur, în State. Nu şi în Rusia, care este acum pusă în imposibilitatea economico - financiară de a declanşa o eventuală nouă operaţiune militară, asemeni celei din august din Georgia.

Ei, dar criza financiară reprezintă şi o bună ocazie să naţionalizezi şi să controlezi - şi iată cum se doreşte a se demostra eşecul pieţei libere şi necesitatea intervenţiei statului în economie, a naţionalizării ("etatizare"este mai corect spus). Poate vom începe iarăşi cu planuri cincinale, spre comunism în zbor? Nu-i nimic, noi am privatizat deja totul, inclusiv viitorul generaţiei tinere, în folosul "băieţilor deştepţi" (nişte borfaşi ordinari, care în timpuri normale şi într-o societate asemenea ar atârna de nişte crăci), fie ei băştinaşi sau de aiurea. Căutând o soluţie la criză, liderii de stat şi de guvern ai UE s-au reunit la Bruxelles. Înainte de a se îndrepta spre capitala Belgiei, preşedintele Băsescu a ţinut să precizeze public (probabil în urma unor discuţii cu guvernatorul B.N.R.) că România se opune ferm ideii de a se crea un organism de control al sistemului bancar de pe continent. La întoarcere însă, preşedintele ne-a informat că liderii europeni au decis să înfiinţeze totuşi un organism de supraveghere a sistemului financiar, în special a agenţiilor de rating (care de altfel supraveghează indicatorii economiilor naţionale - deci "supravegherea supravegherii"). Iaca - tot a fost bună criza la ceva.

Eh, eu aş vrea să supravegheze mai bine Comisia Europeană modul în care guvernul nostru ne lasă fără resurse energetice, cum "Bechtel" nu mai termină autostrada, cum se fură banii din investiţiile făcute în învăţământ (cu miliarde cheltuite pentru a se construi un simplu grup sanitar)...

Se pare că Pronia nu ne va scuti de vremuri "interesante". Unii au fost însă destul de "norocoşi" să le evite: numai ce a obţinut un scor bunişor la alegerile legislative anticipate şi Jorg Haider s-a şi asigurat de un bilet dus pentru lumea cealaltă. De, dacă şi omul lasă aşa uşor frânele maşinii (pe mâinile altora...)

luni, 29 septembrie 2008

Găluşca sfătoasă

Eliberarea ostaticilor răpiţi în Egipt a dat ocazia, pe lângă discuţiile pe temă, şi la exprimarea a diverse alte păreri, mai mult sau mai puţin legate de subiectul în cauză. Între cei care şi-au dat cu presupusul la posturile de ştiri a fost şi Adrian Severin. Acesta a găsit momentul să spună că, trăind într-o lume globalizată, cu probleme globale (cum este şi terorismul - cu referire directă la răpirea celor 19), soluţiile trebuie să fie, evident, globale, iar acest lucru nu mai poate fi realizat doar de autorităţile statelor naţionale, fiind deci nevoie de o guvernare globală. "Avem nevoie de o guvernare globală", aşa a declarat astăzi, la amiază, la "Antena 3", funcţionarul european.

Nu, domnule Severin, noi, cetăţenii obişnuiţi nu avem nevoie de nici un fel de guvernare globală. Înţelegem însă că dvs. aveţi o misiune de îndeplinit. Până a ne spune de ce lucruri avem sau nu nevoie, până a ne spune ceea ce avem sau nu voie să facem, poate ne explicaţi mai în amănunt care a fost activitatea dvs. înainte de 1989, cum de aţi ajuns ministru de externe şi cum se face că, indiferent de modificările politice de la Bucureşti, aţi avut întotdeauna un locuşor călduţ în cadrul instituţiilor europene.

Cât despre statele-naţionale - formaţiunile naţionaliste nu par să fie defel pe cale de dispariţie în Europa. După Polonia, Cehia, Slovacia, Italia, acum partidele considerate de extremă dreaptă revin în forţă în Austria. Unul dintre acestea este condus de Jorg Haider, cel care, ajuns în coaliţia de guvernare în anul 2000, ca lider al Partidului Libertăţii, a determinat crearea unui "cordon sanitar" al celorlalte state membre ale UE împotriva Austriei, acţiune care a avut până la urmă ca rezultat plecarea lui Haider de la putere. În 2002, o acţiune de acelaşi tip, purtată însă în interiorul Franţei, l-a pus la respect pe Jean-Marie Le Pen, cel care, asemeni lui Vadim în 2000, ajunsese în finala prezidenţială.

Dar ceea ce se putea face destul de lejer într-o Uniune Europeană de 15 state, mai uşor de controlat, va fi probabil mult mai greu de realizat în una cu 27 de membri, mai ales că unele dintre statele central şi est-europene care au aderat în 2004 şi 2007 "au adus" cu ele astfel de formaţiuni, câteva dintre acestea având reprezentare parlamentară.

luni, 15 septembrie 2008

Presă în chingi

În ultima perioadă, Dan Diaconescu are temeri că i se închide iarăşi postul OTV. Motiv pentru care a şi prezentat o serie de "dezvăluiri." Chiar dacă numai 10% din ceea ce a spus el este adevărat, lucrurile arată groaznic pentru libertatea de expresie din România. Dar să nu ne mirăm. Se întâmplă şi la case mai mari. Iată cum este tratat un ziarist care "se leagă" de fiul preşedintelui Franţei:
http://www.antena3.ro/stiri/externe/casatoria-fiului-lui-sarkozy-cu-o-evreica-umbrita-de-reactii-antisemite_53946.html

Ce caracterizează astăzi Hexagonul? Democraţia şi libera exprimare? Sau dictatul şi presiunile asupra presei?

Astfel de lucruri nu au loc doar pe malurile Senei, aşa că poate că nu vorbim despre o excepţie: iată ce păţeşti dacă promovezi creştinismul şi ai proasta idee să vrei să colaborezi cu BBC:

http://www.ziua.ro/display.php?data=2008-09-15&id=242681

Pe scurt (în ambele cazuri) eşti dat afară.

În astfel de condiţii, prefer un post TV unde oricine poate spune tot ceea ce îi trece prin minte, chiar dacă uneori se ajunge să fie frizat scabrosul.

miercuri, 10 septembrie 2008

Alţi umanişti

Noroc ca "umaniştii" de la PUR, devenind "conservatori", au lăsat liber numele, ca să fie acum exploatat de alţii - Asociaţia Umanistă Română. Din când în când, liderul său pletos apare pe la diverse emisiuni sau conduce acţiuni de stradă. Mai nou - şi ce moment mai bine ales putea fi altul, decât începerea anului şcolar - membrii numitei asociaţii denunţă "violenţa, intoleranţa şi conţinutul antiştiinţific" din 13 manuale de religie. Ca singur argument au adus până acum nişte imagini, ce-i drept, cam forţate, dintr-un manual pentru clasa I. Desigur, ameninţă cu justiţia europeană, pentru a scăpa de manuale. Şi, în subsidiar, au readus în discuţie deschiderea anului şcolar cu serviciu religios. Motive pentru care au şi organizat o mică manifestaţie în faţa clădirii Ministerului Educaţiei, cerând să li se împlinească doleanţele. Să mai dezbatem astfel de inepţii, nu are sens. Dar trebuie să punctăm faptul că acest gen de acţiuni continuă. Să nu ne închipuim că acţiunile lui Moise (pentru eliminarea icoanelor din şcoli), ale aşa-zişilor umanişti şi cele ale asociaţiei "Accept" sunt întâmplătoare. Cel puţin ca efecte (nu ştiu dacă şi ca intenţie) ele sunt concertate, lovind în ortodoxie. Mă întreb doar - oare şi fondurile de care uzitează aceste asociaţii provin din aceeaşi sursă?

marți, 26 august 2008

Întemniţaţi a doua oară

Se votează în Senat - cazurile Sereş şi Păcuraru. La Antena 3 vorbeşte Ion Iliescu. Bătrânul comunist se lăfăie pe ecran: nimeni nu-i bagă pumnul în gură. Nimeni nu îi reproşează democraţia originală postdecembristă. Despre comuniştii vii, numai de bine, iar despre victimele lor - numai de rău. Expoziţia vernisată la 14 august la Iaşi, în incinta muzeului "Mihail Kogălniceanu" nu făcea altceva decât să aducă un modest omagiu victimelor nevinovate ale unui sistem criminal - clasat ca atare şi de administraţia prezidenţială. În România, cele mai mici lucruri pot provoca, aşa cum s-a demonstrat, scandaluri uriaşe. O expoziţie care s-a bucurat de succes la Slobozia şi la Vaslui (unde, la vernisaj a participat inclusiv viceprimarul oraşului) a fost atacată într-un mod neverosimil la Iaşi de persoane care reprezintă instituţii cunoscute din România, care nu au avut însă elementara probitate morală şi deontologie profesională să vorbească DUPĂ ce ar fi văzut expoziţia, iar nu în totală necunoştinţă de cauză. Neoficial, ştim că în spatele întregii afaceri, orchestrată cu ajutorul "Ziarului de Iaşi" se află un personaj malefic, un oportunist de clasă, un distrugător de istorie, care îşi arogă titlul de cercetător. Acesta a dat telefoanele de rigoare la Bucureşti, telefoane ce au condus la reacţiile cunoscute.

Problema este mai gravă decât pare la prima vedere. Personajul în cauză nu este singular nici în Iaşi şi nici în România. Astfel de indivizi infiltrează mediul istoriografic şi au ca misiune (bine finanţată de altfel din afară) să creeze o variantă a istoriei naţionale acceptată de cercurile interesate. Ei sunt cei care au militat şi pentru ca Istoria României să nu se mai studieze de sine-stătător, ci să fie înglobată aşa-numitei "Istorii integrate".

Înţelegem că acest individ, venetic în urbe (şi alţii asemenea lui) are dreptul, în democraţie fiind, să-şi pună în practică planurile dezgustătoare. Ce nu înţelegem este însă cum de îşi permit astfel de iude iubitoare de arginţi, care se denumesc pe ei înşişi "democraţi" să încerce să înăbuşe vocile contrare. Mă uit din nou la Ion Iliescu şi trebuie să recunosc că neocomunismul clamat pentru perioada sa era mai puţin "roşu" decât aşa-zisa democraţie a actualităţii.

Presiunile care au culminat cu închiderea expoziţiei nu reprezintă doar un fapt grav în sine, ci ne arată că, practic, democraţia pentru care s-a murit în 1989 este astăzi o vorbă goală: încet, dar sigur, o cenzură crâncenă, care tinde să devină oficială strânge de gât dreptul de exprimare şi chiar libertatea de conştiinţă. Alături de cei 6 martiri evocaţi la Iaşi, sunt întemniţaţi acum şi toţi aceia care îndrăznesc să nu gândească "corect politic", toţi cei care vor să studieze în mod onest istoria, toţi cei care vor să slujească adevărul.

luni, 28 iulie 2008

Înainte, către "1984"

Există o întreagă discuţie, pe care mulţi o consideră parte a "teoriei conspiraţiei", legată de numărul biblic 666, atât de cunoscut din "Apocalipsa Sfântului Ioan". Se spune acolo că acei care nu vor avea acest număr pe frunte sau pe mâna dreaptă, nu vor putea nici cumpăra, nici vinde. Mulţi s-au gândit la introducerea unor cipuri şi au văzut în cartea de credit universală un precursor al acestui sistem. Mărturisesc că nu am acordat o atenţie deosebită dezbaterii, chiar dacă acum vreun an şi jumătate am văzut la TV un reportaj despre un bar din Germania care practica - experimental probabil - plata cu ajutorul unui cip implantat în mână.

În seara asta însă am avut ocazia să văd cum postul "Realitatea TV" făcea (sub pretextul unei "istorii a cardului") propagandă pe faţă implantării cipurilor. Cu totală neruşinare, o voce feminină, idiot - enervantă ne prezenta (ca unor persoane cu handicap) mai întâi avantajele cardului faţă de banii lichizi: între altele, că nu-ţi mai ocupă loc în portofel! Apoi ne arăta o ultimă invenţie japoneză, care permite să faci plăţile cu ajutorul unui dispozitiv de mici dimensiuni de pe telefonul mobil. În final, vocea preconiza fericită viitorul luminos: momentul când se vor introduce cipuri şi vei putea să îţi iei o pereche de pantofi roşii printr-o simplă clipire din ochi!

Putem deci să ieşim din domeniul speculaţiilor: procesul de implantare a început. Se întâmplă acum, mai întâi prin această propagandă televizată. De altfel, implantările se realizează deja practic, sub diverse pretexte. Astfel, în SUA, persoanele care suferă de anumite boli grave, sunt sfătuite să înlocuiască brăţara de pe mână, care precizează boala de care suferă, cu un cip care să conţină întregul său dosar medical.

Nu este greu de presupus cât timp va dura până ce marea majoritate a tineretului, tâmpit de televiziuni, va accepta cu bucurie, ba chiar va cere ca astfel de cipuri să le fie implantate în mâini şi în capetele seci. Controlul va deveni atunci total.


vineri, 20 iunie 2008

Dude de campanie

S-au încheiat alegerile locale - şi PSD a obţinut un rezultat de necrezut: primăria Capitalei. Stratagema lui Ion Iliescu a funcţionat de minune şi astfel Bucureştii au primul primar de stânga de după 1990, zis "independent". Ion Iliescu îşi dovedeşte din nou versatilitatea politică - şi nu este singurul exemplu. De la "Credeţi în Dumnezeu, domnule Iliescu?", rostit în campania din 1996 de contracandidatul Emil Constantinescu, fostul aparatcik a învăţat că trebuie să îşi facă cruci - cât de multe. Asta a făcut şi în actuala campanie electorală - s-a dus la episcopia Huşilor, unde s-a închinat, şi-a făcut multe cruci şi a început să pupe icoanele (rău şi de sfinţii aceia din icoane săracii, că pătimesc în continuare, mucenicii, când îi sărută toţi îndrăciţii fals pioşi).

Şi dacă tot s-a pus bine cu Cel de Sus, nea Ilici s-a împăcat şi cu unul dintre unşii Săi - s-a reconciliat cu regele Mihai. La nunta de diamant a cuplului regal român, la Ateneu, pe lângă Emil Constantinescu (care i-a redat, din oficiu, regelui, cetăţenia) şi Călin Popescu-Tăriceanu s-au aciuat şi prea-pioşii Petre Roman, Ion Iliescu, Dan Voiculescu şi Dinu Patriciu, oameni cu frica lui Dumnezeu, care nici de Securitate nu au auzit şi cărora nici gura nu le miroase a ateism. Poate că regele, având mania maşinilor de curse l-o fi iertat pe Iliescu că l-a fugărit în anii '90 de-a lungul singurei autostrăzi a României de atunci; nu l-a iertat însă, se vede, pe preşedintele Băsescu, că după campania pentru referendumul de suspendare din 2007 şi-a arătat dezgustul pentru dude şi alte fructe pădureţe, care s-au altoit pe regalul trunchi şi nu l-a invitat la eveniment.

duminică, 25 mai 2008

Presa şi marşul gay

Este interesant cum relatează presa "independentă" manifestările pro şi anti gay. Marşul organizat luni de asociaţiile creştine a fost prezentat în presă sec şi lapidar. Ca de obicei, accentul a fost pus pe "senzaţional": marşul "Noii Drepte" şi marşul afurisitei de (bio)diversităţi - că după cum arată şi se comportă, cred că reprezintă o categorie biologică aparte. Dacă interesul pentru sferele mai puţin normalului ar fi dictat doar de prostia unor jurnalişti, combinată cu interesul "de casă", nu ar fi nimic nou sub soare. Mă tem însă că sunt voci care susură la urechea presei, ce şi cum să prezinte lucruri de acest gen. Din păcate (atât pentru presă, cât şi pentru gay) anul acesta nu au fost conflicte de stradă - aşa că nu a mai fost posibil ca "extremiştii" şi "fundamentaliştii" să fie supuşi oprobiului Europei. Şi ce păcat! Tocmai când un europarlamentar străinez se alăturase marşului, sperând probabil să ia măcar vreo 2-3 roşii peste faţă, ca, prin curajul astfel dovedit, să mai strângă nişte voturi şi capital politic pe acasă. Dar să revin la presă. În aşteptarea provocărilor (care nu au mai sosit) ale "Dreptei" (asta dacă nu luăm în calcul faptul că poliţia a ridicat în mod abuziv de pe stradă 26 de indivizi care practic nu făcuseră nimic), obiectiva noastră presă s-a făcut că nu vede provocările gay (de, banii europeni, veniţi pe canale oculte, trebuie câştigaţi totuşi). Mă refer la un banner mizerabil, care, atentând la însăşi rădăcinile noastre istorice s-a constituit într-o provocare clară la adresa demnităţii naţionale româneşti: "Gay, de la Decebal şi Traian" - asta au îndrăznit să scrie "paşnicii" şi "nevinovaţii" gay şi nu am văzut ca vreo televiziune să se sesizeze cumva.

În plus, deşi evenimentul a fost relatat la momentul producerii probabil corect - însă fără imagini, arestarea celor 26 de tineri care (în zona Lipscani) au refuzat să se legitimeze (?) a apărut apoi (duminică) pe burtieră la "Realitatea" complet diferit relatată. Astfel, scria acolo că 26 de participanţi la marş(ul gay - rezulta din context) au fost conduşi la secţia de poliţie pentru că nu aveau acte de identitate. O simplă greşeală? Sau o încercare de victimizare - dacă nu i-a bătut nimeni, măcar să rezulte că poliţia s-a legat de ei? Păi, dacă nu te mai bate nimeni, cum mai ceri tu bani de la puternicele grupări politic şi financiar infiltrate de gay din Europa? Ei, alta-i treaba dacă iei ceva legume sau ouă peste cap - poţi să agiţi pericolul extremist şi fondurile vor curge.

Oricum, ceea ce presa nu a putut să nu arate a fost însuşi penibilul marş: o mână de indivizi, flancaţi de impunătoare forţe de ordine. Total caraghios.

joi, 15 mai 2008

În sfârşit, concurenţă!

Între "Realitatea TV" şi "Antena 3". Care să dea mai tare în Băsescu. Probabil SOV a observat că politica lui - "mă fac că nu aud" nu merge în legătură cu Băsescu - acesta tot se va lua de el (deşi justiţia văd că îl lasă în pace - nu te prezinţi în instanţă, iei amendă şi scapi!). Subiectul în discuţie: decizia Curţii Supreme de Justiţie, care a admis recursul preşedintelui în cazul "Ţigancă împuţită". Corina Dragotescu (care vorbea de "un marinar beat, care greşeşte uşa"), realizatorii de la "Deschide lumea 16.00 - 18.00" şi şeful inutilului şi chiar periculosului Consiliu pentru Combaterea Discriminării, cunoscutul Csaba Astalosz se arătau astăzi extrem de îngrijoraţi de decizia Curţii Supreme, care ar încuraja adică discriminarea. Nu îi îngrijora faptul că prin prima decizie a justiţiei se încălca o libertate fundamentală - dreptul la viaţă privată, la intimitate. Corina Drăgotescu îşi argumenta poziţia, exemplificând cu situaţia din Statele Unite, unde poliţia te umflă dacă spui "negru", în loc de afro-american. Da, dar asta se aplică numai în spaţiul public. Acasă la tine poţi înjura de unul singur pe cine şi cum vrei. Şi îi amintesc doamnei că tot în Statele Unite se desfăşoară, din când în când, demonstraţii neonaziste, în virtutea aceluiaşi mult clamat drept la liberă exprimare, care acolo se respectă.
Este interesant că aceiaşi oameni care se indignează că România ar deveni un stat poliţienesc şi îl acuză pe Băsescu pentru asta, sunt cei care îi neagă preşedintelui dreptul la viaţă privată. Sunt aceiaşi care cer pedepsirea exemplară a "marelui corupt" al României, Gigi Becali, uitându-i pe unii foşti miniştri, care scapă basma curată din plasele DNA, după ce au jefuit ţara. Aşa-zisa lor grijă pentru a nu discrimina, pentru "toleranţă" nu reprezintă altceva decât revenirea la politica pe care a consacrat-o comunismul, de băgare a pumnului în gură. Doamna Drăgotescu (care şi-a permis să îi spună avocatului preşedintelui, pe când acesta îşi argumenta politicos poziţia, că "cine se aseamănă, se adună") pare foarte familiarizată, conceptual, cu delictul de opinie şi cred că şi-ar găsi un loc bun pe lângă celebra "Poliţie a gândirii", prevăzută de G. Orwell în "1984".

vineri, 14 martie 2008

Aflu cu bucurie

că nici vorbă de pericol din partea antenelor GSM. Sunt perfect sănătoase. Aşa spun autorităţile noastre şi presupun că declaraţia nu este influenţată de venirea fabricii Nokia în Transilvania. O singură nedumerire am: dacă multitudinea de antene de pe Casa Poporului nu dăunează sănătăţii (şi asta să i-o spună ei lui mutu) atunci de ce atâta letargie la parlamentari? Măcar aşa aveau o scuză...

miercuri, 12 martie 2008

Blândeţea lui Ion Iliescu

Până acum am avut oameni politici comici - Becali şi Vadim. De acum avem şi partide comice. Mă refer la PSD. Cum aud de o declaraţie a unui lider PSD - de preferinţă Mircea Geoană - mă aşez comod în fotoliu şi aştept. Aproape niciodată nu sunt dezamăgit: nu o dată apare figura total debusolată a şefului PSD, care îşi neagă cu deosebită convingere propriile-i declaraţii (la fel de "convingătoare") lansate cu o zi înainte. În lupta dintre facţiunile partidului, Mircea Geoană apare ca un hopa-mitică, deşi el este mai ales un cavaler al tristei figuri. Poartă convorbiri cu PNL, la ceas de seară, dar încheie şi un protocol cu PC (şi cum PC şi PRM au un protocol de colaborare parlamentară, colaborează, indirect, şi cu PRM). Una dintre ultimele declaraţii - ceva de genul: "PSD are două posibilităţi: ori dă jos guvernul, ori stabileşte o colaborare cu PNL pentru menţinerea guvernului". Halucinant, jalnic, patetic. Ăsta se numeşte "partid de opoziţie", sau mai degrabă - ăsta se numeşte "partid". Eu cred că Iliescu a fost blând în categorisiri, acu vreo 2 ani. Nu pot să mi-l închipui pe Geoană altfel decât având un costum de bufon medieval, într-un contrast total cu figura sa deloc veselă. Dacă domnul Geoană, şeful celui mai mare partid parlamentar, are această dilemă - ori cu guvernul, ori împotrivă-i, şi exprimă asta public, eu îl pot linişti: indiferent ce decizie va lua, electoratul (afară de fidelii tătucului zâmbăreţ) s-a lămurit deja în legătură cu seriozitatea PSD şi va vota în consecinţă.

miercuri, 5 martie 2008

Glumeţul Bush

Preşedintele Bush consideră că noul reprezentant al SUA la Organizaţia Conferinţei Islamice trebuie să schimbe percepţia negativă asupra Americii. Bănuiesc că are toate şansele, având în vedere că numele său este ... Sara Cumber. O iniţiativă în sensul celei a ministrului german de interne...

miercuri, 27 februarie 2008

Cele mai "inteligente" declaraţii recente

Iată o "lăudabilă" iniţiativă a Ministrului de Interne german: acesta cere tuturor publicaţiilor europene să republice caricaturile cu Profetul Mahomed, pentru a "apăra libertatea de expresie". Se pare că, în ciuda recentelor retipăriri ale respectivelor caricaturi de către un mare număr de ziare daneze, musulmanii nu au reacţionat suficient de violent. Probabil că Ministerul de Interne german este îngrijorat şi ia măsuri în consecinţă...

La astfel de declaraţii, într-o ţară care ar trebui să dea măsura responsabilităţii conducătorilor săi, nu mă mir că, la noi, Peter Eckstein Kovacs, parlamentar român, a declarat (ştire de acum câteva zile - pe "burtieră" la N24 TV) că şi relaţiile homosexuale ar trebui incluse în Codul Familiei. Îl rog politicos să rezolve mai întâi această problemă în ţara-mamă şi să nu se îngrijească de valorile morale ale altora.

O declaraţie halucinantă am auzit recent (TVR 1) de la Gabriel Andreescu. Cică SUA au fost total împotriva dezmembrării Yugoslaviei şi că doar din necesitate, pentru salvarea celor implicaţi, au hotărât să se implice. Cum să nu-i dai dreptate? - este suficient să te gândeşti doar la bombardamentele din 1999.

Şi, legat de aceasta, ultima - o declaraţie mai veche însă, făcută acum vreun an, tot la TVR 1 cred, de dl. Gabriel Liiceanu. Aşa am aflat de ce sprijină el SUA. Pentru că ar fi un stat democratic, singurul care nu a atacat niciodată pe nimeni şi nu a râvnit nimic de la nimeni. Mă întreb dacă domnul Liiceanu a uitat istoria, sau nu a avut niciodată tangenţă cu subiectul. Iată câteva date: 1848 - SUA impun Mexicului o pace dură, luându-i Texas, California, Utah, Colorado, parte din Arizona şi New Mexico; în 1853 - comandorul Perry trage cu tunurile în porturile japoneze; 1899 - SUA smulg Spaniei, în urma unui război, Filipine, Cuba, Puerto Rico; 1901 - forţele militare americane participă la reprimarea răscoalei boxerilor", în China; nu mai vorbesc de intervenţiile din secolul al XX-lea şi nu mai revin la exterminarea nativilor americani şi la închiderea lor în rezervaţii...

vineri, 8 februarie 2008

... şi adevărul vă va băga la puşcărie

Cine crede că "1984"-ul lui Orwell este doar ficţiune, poate că şi-a schimbat părerea dacă a auzit ştirile externe de azi. "Liderul extremei drepte" (aşa cum întotdeauna este categorisit de o presă obedientă) franceze, Jean-Marie Le Pen (de fapt veteran al războiului din Indochina, cu nimic mai prejos decât John Mc Caine - candidat republican la preşedinţia SUA şi veteran al războiului din Vietnam) a fost condamnat la 3 luni de închisoare cu suspendare şi la plata unei amenzi de 10.000 de euro, pentru că a îndrăznit să spună cu voce tare un adevăr, care poate fi confirmat de orice parizian care a supravieţuit celui de-al doilea război mondial, ca şi de orice istoric de bună credinţă. "Nefiind ceva deosebit de inuman" - aşa a caracterizat Le Pen regimul ocupaţiei germane din Franţa, dintre 1940 şi 1944. Nici măcar nu a spus întregul adevăr. Se ştie că Parisul a rămas un oraş cosmopolit şi deschis, vesel chiar în acei ani de război. Dar cei care au interesul să deformeze istoria nu uită nici un amănunt. În opinia lor, tot ce avea legătură cu germanii era rău - minciuna asta ridicolă, care poate fi considerată mai mult o curiozitate, acoperă, desigur, minciuni mai grave. Căci apostolii înşelătoriei îşi iau toate măsurile de siguranţă - cearceaful nu trebuie ridicat de la nici un colţ, pentru că întregul adevăr de dedesubt ar putea irumpe spre lumină.

marți, 5 februarie 2008

Nu ne dezminţim

Ca de obicei, suntem obedienţi până la capăt. Nu am reuşit să ratificăm cei dintâi (aşa cum îşi doreau conducătorii noştri) Tratatul de la Lisabona. Ne-au luat-o înainte Ungaria, Slovenia şi Malta. Nici la lucruri incerte sau rele nu reuşim să fim primii. Nu că ratificarea ar fi neaparat un lucru rău, deşi opinia publică habar nu are ce conţine tratatul în cauză. Dar modul în care s-a adoptat acest tratat - prin votul Parlamentului - este deosebit de dăunător pentru democraţie. Că nu suntem singurul exemplu, ba că, dimpotrivă, urmăm valul, iarăşi este adevărat. După eşecul înregistrat în 2005 în Franţa şi Olanda în ceea ce priveşte Constituţia UE, cei care conduc destinele Europei şi-au luat măsuri de prevedere: din cele 27 de state membre ale Uniunii doar Irlanda organizează referendum pentru adoptarea Tratatului European semnat la Lisabona (şi care înlocuieşte Constituţia UE); restul de 26 de state vor adopta tratatul în parlamentele naţionale.

Parlamentul României a adoptat tratatul în ziua vizitei lui Sarkozy, timp în care Adunarea Naţională a Franţei vota modificările Constituţionale care să permită adoptarea Tratatului European. Doar circa 2-300 persoane au manifestat la Versailles împotriva eludării consultării populare, în ţara care a spus acel NU răsunător în 2005. În România, tăcere totală - şi în stradă, şi în mass-media. Nimeni nu are nimic de spus. Poporul nu este deranjat că este implicat într-un tratat despre al cărui conţinut habar nu are. Practic, la noi ca şi aiurea în UE s-a vădit cu acest prilej adevărata atitudine a liderilor faţă de democraţie şi de destinele celor pe care îi conduc: desconsiderare neruşinată şi făţişă. De asemenea s-a vădit şi starea celor guvernaţi, în raport cu acelaşi concept mult trâmbiţat: indolenţă, nepăsare şi prostie asumată. Într-un cuvânt - inconştienţă, care, teamă îmi este, ne va costa scump, şi nu peste mult timp.

luni, 4 februarie 2008

Cine ne conduce

Cum se numeşte un individ cu o cvasipermanentă aparenţă de beţiv, care minte cu neruşinare, după ce loveşte o altă persoană pe trecerea de pietoni? Infractor? Desigur, doar dacă nu cumva este ministru. Atunci primeste NUP şi îşi vede mai departe de treabă.

vineri, 1 februarie 2008

Când pisica nu-i acasa, ţi se-ntâmplă să iei plasă...

Iată că după povestea cu accidentul din decembrie şi pentru care face deplasări periodice la Parchet, Ludovic Orban a început să aibă treabă. Ba o maşină lovită de avion pe pistă, ba o grevă la C.F.R. Oare o mai avea timp să se ocupe de borduri, flotă şi de candidat la Primăria Generală? Ar putea să-l sfătuiască în această privinţă chiar domnul preşedinte, căruia tot acest traseu îi este extrem de familiar, dar din păcate el este la Bruxelles şi sigur nu a avut timp să se ocupe de astfel de fleacuri (cel puţin, nu personal).

joi, 31 ianuarie 2008

Romania la mâna Curţii Constituţionale

Aici s-a ajuns. Blocajul politic datorat luptei dintre palate a făcut din Curtea Constituţională arbitru al justiţiei, dar şi al vieţii politice din România. Orice nenorocit de comunist, transformat după 1989 în hienă democrată poate sesiza instituţia aceasta, a cărei componenţă revolută este binecunoscută, pentru a dicta evoluţia viitoare a României.

De bine, de rău, exista un CNSAS, pe care Curtea îl lasă acum fără dinţi. Nu era, desigur, cea mai corectă formulă, ca un număr de oameni, numiţi acolo pe criterii politice, să dea verdicte de colaborare cu fosta Securitate, dar tot era mai mult decât nimic - adică ceea ce avem acum. Nu mai este nici măcar vorba de publicarea dosarelor pe internet, pentru a fi vizibile oricui.

Este clar că s-a terminat şi cu lustraţia, că reîngropăm punctul 8 de la Timişoara. Preocupaţi de certurile politice de pe eşichierul dreptei, nu am observat că, aşa ca şi pe Emil Constantinescu, ne-a învins Securitatea, copiii şi nepoţii ei (nu numai în ceea ce priveşte comunicarea).

Oare, aşa cum spune Constantin Ticu Dumitrescu, judecătorii Curţii Constituţionale erau vizaţi de CNSAS? Foarte posibil - atunci aveau motivaţia să distrugă institutul. Bine că alţii care erau interesaţi să scape de acuzaţii, nu pot fi suspectaţi în acest caz: Vlădica este plecat în Grecia, aşa că nici o bănuială nu poate plana asupră-le...