luni, 19 noiembrie 2007

"Discriminarea rromilor se învaţă în familie"

Aşa sună concluzia unui spot care încearcă să ne convingă să lăsăm deoparte ideile preconcepute şi să încercăm să-i cunoaştem pe rromi înainte de a-i judeca. Bine spus, numai că românii - consider eu - cunosc suficient de bine această etnie. Ce-i drept, ei îi cunosc de "ţigani", termen pe care, mai ales în mass-media, puţini îl mai folosesc (de fapt se feresc de el) şi, după cum merg lucrurile, probabil că nu va mai fi mult până când utilizarea sa va fi interzisă printr-o lege, care îl va desemna drept injurios la adresa etniei amintite. Începutul a fost deja făcut prin lamentările asociaţiei "Rromani Criss", care s-a sesizat în legătură cu "discriminarea" la care ar fi supuşi rromii atât în Italia, cât şi în România, după recenta crimă care a zguduit opinia publică italiană. Nu mă interesează să discut acum atitudinea (cu totul suspectă) clasei politice şi a mediei peninsulare faţă de cetăţenii români, care pare bine gândită şi direcţionată, ci modul în care ONG-urile din România, care luptă împotriva "discriminării" rromilor au ştiut să profite de situaţie, pentru ca problema acestei etnii, atâta vreme ocultată, să iasă la lumină în condiţii considerate favorabile de aceste asociaţii. Momentul li s-a părut propice pentru a pune definitiv căluş celor care încearcă să spună că ceea ce se întâmplă cu mulţi dintre reprezentanţii acestei etnii nu este în regulă. Şi probabil că ar fi fost mai vocali dacă, într-un interviu televizat, preşedintele Băsescu nu ar fi punctat clar că majoritatea cetăţenilor români infractori peste graniţe aparţine minorităţii rrome (este drept că a compensat prezentând scuze pentru suferinţele la care ţiganii au fost supuşi de către statul român în timpul ultimei conflagraţii mondiale şi oferind câteva decoraţii). Asta nu înseamnă că românii sunt nişte sfinţi, dar realitatea trebuie arătată aşa cum este. Nu de alta, dar vom ajunge să nu mai putem nici să ne plângem în justiţie dacă suntem agresaţi, ca nu cumva să fim acuzaţi de discriminare. Deja ni se spune de-a dreptul că dacă folosim termenul "ţigan" suntem rasişti. Cel puţin aşa ne arată în ziarul "Cotidianul" din 10 noiembrie Delia Grigore, lector universitar doctor la Universitatea Bucureşti - Facultatea de Limbi şi Literaturi Străine, preşedintele Centrului Rromilor "Amare Rromentza": "Încercarea unor jurnalişti, dar şi a unor oameni politici din România, de a susţine, ba chiar de a impune termenul de "ţigan" în locul termenului corect de "rrom", mai ales în contextul unei recrudescenţe grave a rasismului antirrom din ultimele zile, este nu numai o inducere în eroare a opiniei publice, prin faptul că este un gest îndreptat împotriva ştiinţei, dar şi o formă gravă de rasism împotriva rromilor. Universitatea din Bucureşti, prin Secţia de Limba şi Literatura Rromani (nu "ţigănească") a Facultăţii de Limbi şi Literaturi Străine, pregăteşte un document de protest, pe care îl va înainta Guvernului României, Consiliului Naţional de Combatere a Discriminarii, Consiliului Naţional al Audiovizualului şi altor instituţii/organizaţii responsabile, guvernamentale şi ale mass-media" (eu zic să reclame şi la Londra, Washington, Paris şi Madrid, pentru ca termenul "rasist" de "ţigan" să fie scos şi din limbile engleză, franceză şi spaniolă, unde cu aplomb este folosit).

Ştiinţă sau politică?

Şi asta nu este tot. Iată ce mai scrie doamna Delia Grigore: "(...) în limba rromani, scrierea corectă a cuvântului "rrom" este cu dublu "r", pentru a sublinia pronunţia nazalizată a termenului. În limba română însă, cuvântul "rom" se scrie cu un singur "r", având în vedere că nu este pronunţat nazalizat, ci ca oricare alt "r"". Nu mă simt în stare să contest argumentele lingvistice ale doamnei în cauză, dar nu pot să nu mă întreb dacă toată această acţiune a asociaţiilor rromani (apropo, cine şi cu ce scop finanţează oare toate aceste acţiuni?) are doar obiective "neutre" politic. Nu am uitat că la câţiva ani după decembrie 1989 un reprezentant al etniei rrome, care s-a învârtit (şi) politic şi înainte şi după căderea lui Ceauşescu, spunea că viitorul României îl reprezintă o sinteză româno-ţigănească (pe atunci nu aveau o problemă cu folosirea acestui termen). Ştim cu toţii că ţiganii sunt un popor fără un stat naţional al lor. Au ajuns oare la acel stadiu de dezvoltare a conştiinţei propriei identităţi în care îşi doresc unul? Nu ştiu dacă există persoane sau asociaţii care urmăresc asta. Ştiu însă că folosind "rrom" în loc de "ţigan", se creează confuzii (poate voite uneori) care ne dezavantajează în străinătate şi mai ştiu că, în calitate de român, nu vreau să fiu confundat cu nimeni, fie el german, american, eschimos sau ţigan.
Şi da, discriminarea rromilor se învaţă şi în familie, dar şi în şcoală şi prin presă - şi în aceste ultime cazuri mă refer la păguboasa "discriminare pozitivă", care începe cu acordarea de locuri speciale pentru rromi, finanţate de la bugetul de stat, la universităţi şi se încheie cu spoturi finanţate din bani publici, de genul: "discriminarea rromilor se învaţă în familie".

joi, 1 noiembrie 2007

Vasile Dâncu şi dilema PSD

Apariţia în presă (marţi, 30 octombrie), a unui interviu realizat cu trei săptămâni în urmă de o gazetă locală cu liderul social - democrat Vasile Dâncu, a relansat conflictul intern din PSD, amorţit după trecerea perioadei moţiunii de cenzură din septembrie. Răstimp, Mircea Geoană a continuat vechiul joc bătrânesc autohton - „la două capete” – între preşedinte şi premier. Dacă a părut că ţine partea lui Traian Băsescu în privinţa moţiunii de cenzură şi a referendumului pentru votul uninominal, mai apoi a sprijinit guvernul în privinţa asumării răspunderii pe legea votului uninominal, neintroducând o moţiune de cenzură ce ar fi avut sigur succes (cu ajutor PLD, PD şi cel declarat – al PRM) împotriva executivului atât de hulit cu doar câteva săptămâni înainte. De asemenea, pentru că i s-au votat reglementările legate de pensii, PSD s-a arătat dispus să sprijine guvernul în ceea ce priveşte legea bugetului (mai nou, Mircea Geoană a mai pus o condiţie: finanţarea autostrăzii „Transilvania”).

Pe de altă parte, devine clar că PSD este tras din două părţi – dinspre Cotroceni şi dinspre Palatul Victoria, fiecare parte având nevoie de partidul cu cea mai puternică reprezentare în Parlamentul României, pentru a înclina balanţa în favoarea sa. Aceasta face ca în PSD să existe o luptă între două grupări tot mai clar delimitate: reformiştii, cei care vor ca PSD să reprezinte cu adevărat stânga modernă, europeană (unde intră grupul din jurul lui Mircea Geoană şi cei din „grupul de la Cluj”) şi aşa-numiţii „dinozauri”, care compun grupul de vechi susţinători ai lui Ion Iliescu. Practic, mutatis mutandis, situaţia PSD seamănă cu cea a Coreei la sfârşitul secolului al XIX-lea, sfâşiată de luptele intestine dintre partida prochineză şi cea projaponeză. Cu deja recunoscuta-i „hotărâre”, Mircea Geoană basculează între aceste două grupări. Desigur, simpatiile sale nu se pot îndrepta spre Ion Iliescu şi Viorel Hrebenciuc, oamenii care l-au făcut de râs la moţiune şi nici spre Sorin Oprescu, fostul contracandidat. El ştie însă că nu are altceva de făcut, decât să menţină, cu orice preţ, măcar până la alegerile europene, unitatea partidului, căci sub nici o formă nu poate risca acum o ruptură sonoră a grupării Iliescu, încă puternică în PSD.

Sunt însă alţii, din afară, care nu mai au răbdare să aştepte ca Geoană să se decidă – ei au nevoie chiar şi de doar o parte din PSD, acum. De aceea, o ruptură în partid, urmată de clarificarea apelor, poate părea benefică acestor forţe. Să nu uităm că, recent, preşedintele Băsescu a răspuns în mod neaşteptat invitaţiei lansate de Marian Vanghelie, de a participa la lansarea candidaţilor PSD la europene, dar nu fără a arunca, în mod caracteristic, o suliţă în inima deja zdruncinată a fostului prim-secretar PCR Ion Iliescu, cerând o reformare a social-democraţilor, care echivalează de fapt cu detaşarea de un trecut al cărui eminent reprezentant acesta a fost. Cum spuneam şi cu alt prilej, un PSD reformat i-ar folosi de minune preşedintelui pe termen scurt. Pe de altă parte, PNL are tot interesul de a elimina din PSD „grupul de la Cluj” (pe care îl acuză şi de relaţii locale subterane cu PD), pentru că astfel ar fi mai multe şanse ca Mircea Geoană să fie atras sub influenţa aranjamentelor de culise ale intrigantului Hrebenciuc.

În acestă situaţie delicată, grupul lui Mircea Geoană (în special Cristian Diaconescu - care va fi, în opinia mea, candidatul PSD la alegerile prezidenţiale din 2009 - şi Titus Corlăţean) îl presează pe acesta să urmărească doar interesele proprii ale partidului, evident, fără a-l rupe. Iar dacă doresc asta şi dacă vor să edifice o stângă românescă modernă, trebuie să urmeze calea indicată de Vasile Dâncu, în controversatul lui interviu, aceea de a depăşi odată şi pentru totdeauna cretacicul politic.

Între timp însă, mă tem ca nu cumva, tras în direcţii contrare, colosul cu picioare de lut, PSD, (precum altădată Coreea) să se sfărâme de pământ.

Editorial publicat în data de 1 noiembrie 2007 în ziarul "Monitorul" - Iaşi