joi, 20 decembrie 2007

Apărătorii guvernului

O nouă seară greţoasă la Antena 3: printre lingeri reciproce, fiecare către fiecare şi toţi către Cristoiu, se "discuta" cazul Orban - Cristoiu, Ciutacu, Badea, Gâdea, Radu Tudor (lipsea "Bran"). Mircea Badea: "Turcescu, aproape isteroid, făcea spume la gură...", sau: "linşajul mediatic făcut de Robert Turcescu...". Tot de "linşaj mediatic" a vorbit şi Marius Tucă, intrat pe telefon. Antenele lui Voiculescu (că el cu antene s-a ocupat şi înainte) au sărit iarăşi în apărarea guvernului. Am aflat astfel că musai trebuie ca cel care a filmat accidentul de la Cotroceni să fie omul serviciilor, că doar nu degeaba a zis Orban că a fost urmărit şi că Băsescu este (cum altfel) capul răutăţilor. Furioşii "deontologi" s-au arătat indignaţi de "măgăria gazetărească" - Cristoiu, şi sătui de "scârna asta jurnalistică şi de spiritul de haită" - Tucă (şi eu, care mă întrebam ce caută el în acea haită...) - dovedite de reporterii "Realităţii Tv", pocniţi în cap cu sacoşa cu pâine de familia fetei accidentate.. Tupeul acestor indivizi depăşeşte orice limită: nu a trecut anul de când îl făceau praf pe Băsescu, acuzându-l de violenţă şi furt în problema ziaristei de la Antena 3 - cea numită "ţigancă împuţită" de preşedinte. Atunci presa era cea agresată, nu era o presă "obraznică", "de haită". Iată că au descoperit că şi presa poate avea păcate. Greu. Era suficient să se uite la o înregistrare a uneia dintre penibilele lor emisiuni, ca să vadă şi haita şi păcatele. Dar Doamne - fereşte să fie EI cei atacaţi. Nu demult magistrul Cristoiu spumega de furie că legea nu-i permite să-l dea în judecată pe Băsescu, că acesta se foloseşte de poziţia de preşedinte pentru a-l calomnia (era vorba despre interviul în care preşedintele afirma că niciodată în timpul mandatului nu va discuta cu domnul Cristoiu, trimiţând la comportamentul acestuia faţă de Emil Constantinescu). Uita probabil domnul Cristoiu că el şi restul "deontologilor" îl tocau pe Băsescu seară de seară, în cele mai josnice moduri cu putinţă şi că nimeni nu i-a dat vreodată în judecată.

Nu este prima dată când Antenele sar în apărarea capabililor şi integrilor miniştri ai PNL. Tatăl caltaboşilor şi ministrul scapete s-au bucurat de aceeaşi apărare strălucită.

Altfel, straşnic guvern avem şi, mai important, în continuă remaniere: a plecat Remeş, s-a dus şi Chiuariu, sperăm să dispară Orban - şi poate îl ia şi pe David cu el; noroc cu ceilalţi - că de aceea merg astăzi învăţământul, politica externă şi economia pe drum bun, fără întoarcere şi veşnic le vom pomeni.

miercuri, 12 decembrie 2007

Obsesii

Acum ale domnului Ion Cristoiu, care se visează istoric. Nu-i mai ajunge titulatura de mare jurnalist, nici apelativul "maestre" cu care îl gratulează invitaţii (cam toţi permanenţi ai) lui Mihai Gâdea (care se lăuda aseară, "subtil", că a realizat 1000 de emisiuni - sunt curios cine îl va angaja dacă pleacă vreodată de la Voiculescu). Aseară, dar şi acum două seri (poate şi cu alte ocazii, dar emisiunea este prea obositoare pentru ca să o urmăresc permanent) - însă am auzit asta şi cu ceva timp în urmă - dl. Cristoiu a făcut apel la istorie; ba chiar (acum două seri) îl apostrofa pe Gâdea: să-l lase să explice, că doar el este "istoricul" din emisiune (dacă glumeşte, o face cam des şi într-un mod cam ciudat). De, tre' să ţină cineva locul lui Vadim, când acesta nu este pe sticlă - slavă Domnului însă că măcar Ion Cristoiu nu citează de prin manualele de liceu, cum l-am auzit nu o dată pe celălalt, ci are totuşi lecturi la activ. Dar de aici şi până la a te numi "istoric" este cale lungă. Toată lumea crede că se pricepe la politică, fotbal şi la ... istorie. Dacă nu mă înşel, dl. Cristoiu a terminat Filosofia, dar nu se declară filosof (deşi este unul, sui generis). Aşa că, după unele preocupări de zoologie pe la "Evenimentul Zilei" (era ceva cu o găină şi cu nişte pui vii), a trecut la istorie. Dl. Cristoiu ar trebui să ştie că istoria este o ştiinţă, care are un obiect de studiu şi metode specifice de cercetare. Ca să devii "istoric" trebuie să treci totuşi printr-o facultate de profil, lucrurile nefăcându-se chiar aşa, după ureche. Şi dacă ai terminat Istoria, nu înseamnă că eşti şi istoric, ci doar un absolvent - asemenea, cum spuneam, dacă ai absolvit Filosofia nu înseamnă că devii automat filosof. Nu-mi amintesc ca dl. Cristoiu să fi fost recunoscut ca atare de către comunitatea istoricilor, nici măcar la nivel de judeţ.
Cealaltă obsesie a lui Ion Cristoiu rămâne Traian Băsescu - şi nu este nici o emisiune lăsată de la dumnezeu - Voiculescu ca Traian Băsescu să nu fie catalogat în cele mai neelegante moduri la Antenele 2 şi 3, de echipa de comando formată din domnii Cristoiu, Ciutacu, Gâdea, Stan, Ciuvică, seara încheindu-se de multe ori cu remarcile mai "fine" (vizând acelaşi subiect) ale lui Mircea Badea. La o ediţie recentă a emisiunii lui Liviu Mihaiu de pe TVR 1 ("Între bine şi rău"), având drept temă patriotismul, un SMS al unui telespectator îmi arăta că nu sunt singurul care gândeşte astfel - "Vorbiţi şi despre Băsescu, că altfel adoarme domnul Cristoiu", spunea telespectatorul.

Şi alţii au obsesii - se visează preşedinţi. Doi cred că s-au liniştit, pentru că după toate urletele, nu au luat nici 5% la alegerile europene. Altul, care a gustat din prăjitură, plânge acum pe la televiziuni că, fiind învins de unii, nu a reuşit să o înghită pe toată.

marți, 4 decembrie 2007

Cu prora-n parapet

După ciudata decizie de a-l nominaliza pe MRU în fruntea SIE, Băsescu comite acum o gafă gogonată: formarea partidului prezidenţial. Nu că ar fi fost neaşteptat, dar este total prematur şi în plus, penibil realizat. Din păcate, primarul de Cluj nu mai are nici un respect faţă de propriul cuvânt. Abia ce spusese că PD nu va face nici un fel de alianţe preelectorale, că s-a şi pomenit chemat la Cotroceni, alături de "dragă Stolo", unde li s-au trasat directivele de rigoare: fuziunea. Este grav că şefii PD şi PLD nu mai au nici un cuvânt în faţa şefului cel mare - şi anume este grav pentru acesta din urmă, căci astfel rămâne pe mâna propriilor greşeli, de care nu mai are cine să îl ferească (consilierii sunt oricum varză).

De ce spun că este o greşeală? Pentru că dl. preşedinte a uitat (sau poate n-a ştiut niciodată) că politica şi matematica nu sunt totuna, că 28% + 8% s-ar putea să nu facă mai mult de 30-31% la următoarele alegeri, poate nici măcar atât. Obsedat de ideea partidului prezidenţial şi de imposibilitatea de a scăpa de Tăriceanu, speriat într-o bună măsură (asemeni unui politician care nu vede dincolo de sondaje, ceea ce în general nu este stilul său) de rezultatele slabe de la referendum, Traian Băsescu şi-a închipuit probabil că dă o lovitură de imagine, care să-i îndrepte cutele de pe 25 noiembrie.

Nu o dată am scris în favoarea acţiunilor preşedintelui - fără a mă face că uit că el provine (aşa cum şi recunoaşte) din aceeaşi clasă politică pe care românii o hulesc. M-am gândit însă că în afară de a dori să-şi păstreze puterea, Traian Băsescu chiar vrea să facă istorie, pentru că este clar că nimeni din afara sistemului corupt nu poate să îl cureţe, ci tot cineva din interior o poate face, un cunoscător care hotărăşte "să se lase" (de vechile racile). În lupta cu o clasă politică coruptă, nu poţi fi "cavalerul fără de teamă şi de prihană", fiindcă o încasezi rapid. Trebuie să te sprijini pe oameni politici şi de afaceri, nu atât de compromişi, pentru a putea să îţi învingi inamicii. Problema este dacă după aceea ai tăria de a te descotorosi şi de uneltele pe care ai fost nevoit să le foloseşti, sau rămâi "partenerul" lor. Asta pare să nu înţeleagă preşedintele. Faţă de procentul sensibil de suspecţi de corupţie din PD (aşa cum îi percepe opinia publică), la alegerile europene, mulţi votanţi au ales PLD. Este adevărat că a avut loc o "canibalizare", în sensul că mulţi votanţi PD s-au orientat spre partidul lui Stolojan, în timp ce PNL şi-a păstrat procentele din 2004. De aceea s-a grăbit probabil preşedintele cu fuziunea. Mare greşeală, care dovedeşte că nu a avut răbdarea necesară (şi nici consilierii potriviţi care) să judece la rece situaţia. Alegerile europene au demonstrat că PLD a fost o oportunitate extraordinară de creştere a dreptei, dar şi de succes pentru planurile preşedintelui, oportunitate care acum a fost total irosită şi numai din vina acestuia. PLD nu strângea doar voturile celor nemulţumiţi de PD - faptul care l-a deranjat pe Traian Băsescu - ci şi voturile, tot mai multe, ale celor nemulţumiţi din cadrul PNL. Dacă Traian Băsescu s-a uitat doar la faptul că PNL şi-a păstrat procentele din 2004, s-a păcălit. PNL A PIERDUT NUMEROŞI VOTANŢI ÎN FAVOAREA PLD! Şi mai mulţi nemulţumiţi erau pe picior de plecare - şi în acest sens informaţiile şefilor PLD erau corecte. Dacă PLD îşi păstra "independenţa", victoria la alegerile locale, în condiţiile erodării accentuate a PNL la guvernare, urma să fie mai importantă decât cea de la europene. Practic, deşi PNL, cu Patriciu în spate, nu putea fi nicicum distrus total, acest partid putea deveni cu adevărat marginal în Parlamentul viitor, cu un scor puţin peste pragul electoral (dacă mai apăreau şi alte scandaluri gen Remeş - caltaboş şi Stolnici - turnător, şi 5% devenea problematic). PLD putea deveni centrul liberalismului în România - un liberalism supus lui Traian BĂsescu - şi până la urmă, în faţa evidenţei electorale s-ar fi închinat şi Graham Watson şi grupul european liberal.

În ciuda procentajului obţinut la alegeri, PNL se afla într-o situaţie dificilă, din care a fost salvat acum de veşnica nerăbdare prezidenţială. Ludovic Orban, care bate de multe ori câmpii cu graţie, a spus acum un adevăr - PNL sărbătoreşte după decizia de fuziune a PD şi PLD. El ştie ceea ce preşedintele nu a avut înţelepciunea să observe - că liberalii şi-au păstrat procentajul electoral de la ultimele alegeri generale, dar NU şi alegătorii. Practic, a avut loc un transfer de electorat: aşa cum spuneam, parte din electoratul PNL a votat PLD-ul, fiind însă ÎNLOCUIT de foşti votanţi ai stângii, atraşi de măsurile social-populiste ale guvernului (creşterea pensiilor, a unor salarii, etc). De unde au plecat aceşti votanţi? De la PSD şi de la PRM.

Fuziunea aceasta va produce şi un alt rău - va creşte procentul dezamăgiţilor de politică şi ca urmare, al absenteismului la vot. De ce? Pentru că europenele au demonstrat că alegătorii s-au plictisit de partidele de lider (şi preşedintele ar trebui să ţină seama de asta..). Aşa se explică eşecul PC, PRM, PNG, PIN şi PNŢcd (care, fără a fi un partid de lider, nu are o echipă coerentă) - alegătorii s-au orientat spre un partid nou, care a dovedit că are o echipă capabilă, un partid care le apărea ca o alternativă, şi anume PLD. Dispariţia bruscă a acestuia îi va ţine pe mulţi dintre alegătorii săi în case, la următoarele locale, în timp ce unii se vor întoarce cu votul către PRM şi PNG, care primesc astfel de la preşedinte, în mod indirect, o nesperată gură de oxigen, tocmai când erau pe punctul de a sucomba cu succes. A, şi să nu uităm că a ieşit de la răcoare Miron Cozma - poate că el va şti să mobilizeze aceşti posibili alegători frustraţi către o nouă formaţiune politică radicală, de stânga, pe locul lăsat liber de un PSD tot mai puţin înţeles de către foştii săi votanţi.

În momentul de faţă, decizia fuziunii face ca PNL să rămână centrul unic al liberalismului în România şi erodarea sa până la alegeri va fi, indubitabil, mai puţin pronunţată şi asta i se datorează în mare măsură lui Traian Băsescu. Dar poate că sunt prea dur cu preşedintele şi poate că îl considerăm cu toţii, prea puternic. Poate că cei din spatele faţadei Boc - Blaga, Berceanu şi compania, văzând cum le zboară voturile către PLD au pus piciorul în prag şi au cerut dispariţia (prin absorbţie a) acestui partid concurent.

sâmbătă, 1 decembrie 2007

1 Decembrie

Parada militară şi cea a portului popular - de ziua naţională. Cam atât mai rămâne din ideea de patriotism, care altădată reprezenta o componentă cvasigeneral răspândită în caracterul şi atitudinea oamenilor politici români. În afară de prezenţa lor fizică la paradă, cu ce anume au contribuit politicienii noştri la consolidarea sentimentului naţional în societatea românească? Au dat pe nimic şi pe termen nelimitat rezervele strategice, au sărăcit, îmbolnăvit şi tâmpit populaţia; de românii din Har-Cov îşi aduc aminte (vezi PC) doar când sunt alegeri; au distrus învăţământul. În legătură cu acest ultim aspect, poate că cel mai grav este că aproape au desfiinţat istoria naţională, ca obiect de studiu în învăţământul preuniversitar. Chestiunea cu "istoria integrată" (istoria naţională integrată în cea universală) este doar o mare gogoaşă, pentru că programa nu permite, practic, acest lucru. Aşa că marii voievozi, care se studiau altădată în lecţii separate, sunt acum aruncaţi în câteva rânduri sub motivul (real în circumstanţele date) că nu sunt atât de importanţi pentru istoria universală, ca să merite mai mult spaţiu. Păi, chiar dacă este aşa, tocmai de aceea se studia Istoria României, ca obiect separat, pentru că, pentru noi, ca români, acele evenimente sunt importante. Iată cum, sub pretextul unor structurări metodologice se dă de fapt o lovitură grea şi bine gândită istoriei naţionale şi patriotismului în general. Folosesc doar cuvântul "patriotism", pentru că "naţionalism", ca şi "ţigan" a devenit tabu. Probabil că naţionaliştii paşoptişti ar fi blamaţi şi izolaţi, dacă s-ar numi acum astfel. Deşi în limba română aceste cuvinte au sensuri clar determinate, "naţionalism" a devenit un înlocuitor pentru "xenofobie" (care nu se mai foloseşte decât pentru a-i desemna pe cei care folosesc "ţigan" în loc de "rrom" sau pentru italienii care încercă, cu metode primitive, să scape de afluxul de imigranţi), dar şi pentru "şovinism", cuvânt care - vă rog să observaţi - a dispărut din practica lingvistică. Întâmplător? Vrea oare Bruxelles-ul o "Europă a naţiunilor" sau o ciorbă de naţiuni? Desigur, responsabili pentru această situaţie se găsesc şi în interior - şi mă refer aici la cei doi saltimbaci de seamă care, prin circul prestat, au reuşit să submineze grav ideea naţională în România, fapt vizibil la recentele alegeri pentru Parlamentul European. Ăla mai cult, în afară că are probleme la etajul de sus, a avut iniţial şi misiune, iar celălalt - nici el nu este chiar în regulă cu instalaţia şi mai este şi agramat. Deşi sunt rivali, luptând pentru acelaşi electorat, ambii şi-au dat mâna pentru a îngropa ideea naţională.

luni, 19 noiembrie 2007

"Discriminarea rromilor se învaţă în familie"

Aşa sună concluzia unui spot care încearcă să ne convingă să lăsăm deoparte ideile preconcepute şi să încercăm să-i cunoaştem pe rromi înainte de a-i judeca. Bine spus, numai că românii - consider eu - cunosc suficient de bine această etnie. Ce-i drept, ei îi cunosc de "ţigani", termen pe care, mai ales în mass-media, puţini îl mai folosesc (de fapt se feresc de el) şi, după cum merg lucrurile, probabil că nu va mai fi mult până când utilizarea sa va fi interzisă printr-o lege, care îl va desemna drept injurios la adresa etniei amintite. Începutul a fost deja făcut prin lamentările asociaţiei "Rromani Criss", care s-a sesizat în legătură cu "discriminarea" la care ar fi supuşi rromii atât în Italia, cât şi în România, după recenta crimă care a zguduit opinia publică italiană. Nu mă interesează să discut acum atitudinea (cu totul suspectă) clasei politice şi a mediei peninsulare faţă de cetăţenii români, care pare bine gândită şi direcţionată, ci modul în care ONG-urile din România, care luptă împotriva "discriminării" rromilor au ştiut să profite de situaţie, pentru ca problema acestei etnii, atâta vreme ocultată, să iasă la lumină în condiţii considerate favorabile de aceste asociaţii. Momentul li s-a părut propice pentru a pune definitiv căluş celor care încearcă să spună că ceea ce se întâmplă cu mulţi dintre reprezentanţii acestei etnii nu este în regulă. Şi probabil că ar fi fost mai vocali dacă, într-un interviu televizat, preşedintele Băsescu nu ar fi punctat clar că majoritatea cetăţenilor români infractori peste graniţe aparţine minorităţii rrome (este drept că a compensat prezentând scuze pentru suferinţele la care ţiganii au fost supuşi de către statul român în timpul ultimei conflagraţii mondiale şi oferind câteva decoraţii). Asta nu înseamnă că românii sunt nişte sfinţi, dar realitatea trebuie arătată aşa cum este. Nu de alta, dar vom ajunge să nu mai putem nici să ne plângem în justiţie dacă suntem agresaţi, ca nu cumva să fim acuzaţi de discriminare. Deja ni se spune de-a dreptul că dacă folosim termenul "ţigan" suntem rasişti. Cel puţin aşa ne arată în ziarul "Cotidianul" din 10 noiembrie Delia Grigore, lector universitar doctor la Universitatea Bucureşti - Facultatea de Limbi şi Literaturi Străine, preşedintele Centrului Rromilor "Amare Rromentza": "Încercarea unor jurnalişti, dar şi a unor oameni politici din România, de a susţine, ba chiar de a impune termenul de "ţigan" în locul termenului corect de "rrom", mai ales în contextul unei recrudescenţe grave a rasismului antirrom din ultimele zile, este nu numai o inducere în eroare a opiniei publice, prin faptul că este un gest îndreptat împotriva ştiinţei, dar şi o formă gravă de rasism împotriva rromilor. Universitatea din Bucureşti, prin Secţia de Limba şi Literatura Rromani (nu "ţigănească") a Facultăţii de Limbi şi Literaturi Străine, pregăteşte un document de protest, pe care îl va înainta Guvernului României, Consiliului Naţional de Combatere a Discriminarii, Consiliului Naţional al Audiovizualului şi altor instituţii/organizaţii responsabile, guvernamentale şi ale mass-media" (eu zic să reclame şi la Londra, Washington, Paris şi Madrid, pentru ca termenul "rasist" de "ţigan" să fie scos şi din limbile engleză, franceză şi spaniolă, unde cu aplomb este folosit).

Ştiinţă sau politică?

Şi asta nu este tot. Iată ce mai scrie doamna Delia Grigore: "(...) în limba rromani, scrierea corectă a cuvântului "rrom" este cu dublu "r", pentru a sublinia pronunţia nazalizată a termenului. În limba română însă, cuvântul "rom" se scrie cu un singur "r", având în vedere că nu este pronunţat nazalizat, ci ca oricare alt "r"". Nu mă simt în stare să contest argumentele lingvistice ale doamnei în cauză, dar nu pot să nu mă întreb dacă toată această acţiune a asociaţiilor rromani (apropo, cine şi cu ce scop finanţează oare toate aceste acţiuni?) are doar obiective "neutre" politic. Nu am uitat că la câţiva ani după decembrie 1989 un reprezentant al etniei rrome, care s-a învârtit (şi) politic şi înainte şi după căderea lui Ceauşescu, spunea că viitorul României îl reprezintă o sinteză româno-ţigănească (pe atunci nu aveau o problemă cu folosirea acestui termen). Ştim cu toţii că ţiganii sunt un popor fără un stat naţional al lor. Au ajuns oare la acel stadiu de dezvoltare a conştiinţei propriei identităţi în care îşi doresc unul? Nu ştiu dacă există persoane sau asociaţii care urmăresc asta. Ştiu însă că folosind "rrom" în loc de "ţigan", se creează confuzii (poate voite uneori) care ne dezavantajează în străinătate şi mai ştiu că, în calitate de român, nu vreau să fiu confundat cu nimeni, fie el german, american, eschimos sau ţigan.
Şi da, discriminarea rromilor se învaţă şi în familie, dar şi în şcoală şi prin presă - şi în aceste ultime cazuri mă refer la păguboasa "discriminare pozitivă", care începe cu acordarea de locuri speciale pentru rromi, finanţate de la bugetul de stat, la universităţi şi se încheie cu spoturi finanţate din bani publici, de genul: "discriminarea rromilor se învaţă în familie".

joi, 1 noiembrie 2007

Vasile Dâncu şi dilema PSD

Apariţia în presă (marţi, 30 octombrie), a unui interviu realizat cu trei săptămâni în urmă de o gazetă locală cu liderul social - democrat Vasile Dâncu, a relansat conflictul intern din PSD, amorţit după trecerea perioadei moţiunii de cenzură din septembrie. Răstimp, Mircea Geoană a continuat vechiul joc bătrânesc autohton - „la două capete” – între preşedinte şi premier. Dacă a părut că ţine partea lui Traian Băsescu în privinţa moţiunii de cenzură şi a referendumului pentru votul uninominal, mai apoi a sprijinit guvernul în privinţa asumării răspunderii pe legea votului uninominal, neintroducând o moţiune de cenzură ce ar fi avut sigur succes (cu ajutor PLD, PD şi cel declarat – al PRM) împotriva executivului atât de hulit cu doar câteva săptămâni înainte. De asemenea, pentru că i s-au votat reglementările legate de pensii, PSD s-a arătat dispus să sprijine guvernul în ceea ce priveşte legea bugetului (mai nou, Mircea Geoană a mai pus o condiţie: finanţarea autostrăzii „Transilvania”).

Pe de altă parte, devine clar că PSD este tras din două părţi – dinspre Cotroceni şi dinspre Palatul Victoria, fiecare parte având nevoie de partidul cu cea mai puternică reprezentare în Parlamentul României, pentru a înclina balanţa în favoarea sa. Aceasta face ca în PSD să existe o luptă între două grupări tot mai clar delimitate: reformiştii, cei care vor ca PSD să reprezinte cu adevărat stânga modernă, europeană (unde intră grupul din jurul lui Mircea Geoană şi cei din „grupul de la Cluj”) şi aşa-numiţii „dinozauri”, care compun grupul de vechi susţinători ai lui Ion Iliescu. Practic, mutatis mutandis, situaţia PSD seamănă cu cea a Coreei la sfârşitul secolului al XIX-lea, sfâşiată de luptele intestine dintre partida prochineză şi cea projaponeză. Cu deja recunoscuta-i „hotărâre”, Mircea Geoană basculează între aceste două grupări. Desigur, simpatiile sale nu se pot îndrepta spre Ion Iliescu şi Viorel Hrebenciuc, oamenii care l-au făcut de râs la moţiune şi nici spre Sorin Oprescu, fostul contracandidat. El ştie însă că nu are altceva de făcut, decât să menţină, cu orice preţ, măcar până la alegerile europene, unitatea partidului, căci sub nici o formă nu poate risca acum o ruptură sonoră a grupării Iliescu, încă puternică în PSD.

Sunt însă alţii, din afară, care nu mai au răbdare să aştepte ca Geoană să se decidă – ei au nevoie chiar şi de doar o parte din PSD, acum. De aceea, o ruptură în partid, urmată de clarificarea apelor, poate părea benefică acestor forţe. Să nu uităm că, recent, preşedintele Băsescu a răspuns în mod neaşteptat invitaţiei lansate de Marian Vanghelie, de a participa la lansarea candidaţilor PSD la europene, dar nu fără a arunca, în mod caracteristic, o suliţă în inima deja zdruncinată a fostului prim-secretar PCR Ion Iliescu, cerând o reformare a social-democraţilor, care echivalează de fapt cu detaşarea de un trecut al cărui eminent reprezentant acesta a fost. Cum spuneam şi cu alt prilej, un PSD reformat i-ar folosi de minune preşedintelui pe termen scurt. Pe de altă parte, PNL are tot interesul de a elimina din PSD „grupul de la Cluj” (pe care îl acuză şi de relaţii locale subterane cu PD), pentru că astfel ar fi mai multe şanse ca Mircea Geoană să fie atras sub influenţa aranjamentelor de culise ale intrigantului Hrebenciuc.

În acestă situaţie delicată, grupul lui Mircea Geoană (în special Cristian Diaconescu - care va fi, în opinia mea, candidatul PSD la alegerile prezidenţiale din 2009 - şi Titus Corlăţean) îl presează pe acesta să urmărească doar interesele proprii ale partidului, evident, fără a-l rupe. Iar dacă doresc asta şi dacă vor să edifice o stângă românescă modernă, trebuie să urmeze calea indicată de Vasile Dâncu, în controversatul lui interviu, aceea de a depăşi odată şi pentru totdeauna cretacicul politic.

Între timp însă, mă tem ca nu cumva, tras în direcţii contrare, colosul cu picioare de lut, PSD, (precum altădată Coreea) să se sfărâme de pământ.

Editorial publicat în data de 1 noiembrie 2007 în ziarul "Monitorul" - Iaşi