15 mai 2008

În sfârşit, concurenţă!

Între "Realitatea TV" şi "Antena 3". Care să dea mai tare în Băsescu. Probabil SOV a observat că politica lui - "mă fac că nu aud" nu merge în legătură cu Băsescu - acesta tot se va lua de el (deşi justiţia văd că îl lasă în pace - nu te prezinţi în instanţă, iei amendă şi scapi!). Subiectul în discuţie: decizia Curţii Supreme de Justiţie, care a admis recursul preşedintelui în cazul "Ţigancă împuţită". Corina Dragotescu (care vorbea de "un marinar beat, care greşeşte uşa"), realizatorii de la "Deschide lumea 16.00 - 18.00" şi şeful inutilului şi chiar periculosului Consiliu pentru Combaterea Discriminării, cunoscutul Csaba Astalosz se arătau astăzi extrem de îngrijoraţi de decizia Curţii Supreme, care ar încuraja adică discriminarea. Nu îi îngrijora faptul că prin prima decizie a justiţiei se încălca o libertate fundamentală - dreptul la viaţă privată, la intimitate. Corina Drăgotescu îşi argumenta poziţia, exemplificând cu situaţia din Statele Unite, unde poliţia te umflă dacă spui "negru", în loc de afro-american. Da, dar asta se aplică numai în spaţiul public. Acasă la tine poţi înjura de unul singur pe cine şi cum vrei. Şi îi amintesc doamnei că tot în Statele Unite se desfăşoară, din când în când, demonstraţii neonaziste, în virtutea aceluiaşi mult clamat drept la liberă exprimare, care acolo se respectă.
Este interesant că aceiaşi oameni care se indignează că România ar deveni un stat poliţienesc şi îl acuză pe Băsescu pentru asta, sunt cei care îi neagă preşedintelui dreptul la viaţă privată. Sunt aceiaşi care cer pedepsirea exemplară a "marelui corupt" al României, Gigi Becali, uitându-i pe unii foşti miniştri, care scapă basma curată din plasele DNA, după ce au jefuit ţara. Aşa-zisa lor grijă pentru a nu discrimina, pentru "toleranţă" nu reprezintă altceva decât revenirea la politica pe care a consacrat-o comunismul, de băgare a pumnului în gură. Doamna Drăgotescu (care şi-a permis să îi spună avocatului preşedintelui, pe când acesta îşi argumenta politicos poziţia, că "cine se aseamănă, se adună") pare foarte familiarizată, conceptual, cu delictul de opinie şi cred că şi-ar găsi un loc bun pe lângă celebra "Poliţie a gândirii", prevăzută de G. Orwell în "1984".

14 martie 2008

Aflu cu bucurie

că nici vorbă de pericol din partea antenelor GSM. Sunt perfect sănătoase. Aşa spun autorităţile noastre şi presupun că declaraţia nu este influenţată de venirea fabricii Nokia în Transilvania. O singură nedumerire am: dacă multitudinea de antene de pe Casa Poporului nu dăunează sănătăţii (şi asta să i-o spună ei lui mutu) atunci de ce atâta letargie la parlamentari? Măcar aşa aveau o scuză...

12 martie 2008

Blândeţea lui Ion Iliescu

Până acum am avut oameni politici comici - Becali şi Vadim. De acum avem şi partide comice. Mă refer la PSD. Cum aud de o declaraţie a unui lider PSD - de preferinţă Mircea Geoană - mă aşez comod în fotoliu şi aştept. Aproape niciodată nu sunt dezamăgit: nu o dată apare figura total debusolată a şefului PSD, care îşi neagă cu deosebită convingere propriile-i declaraţii (la fel de "convingătoare") lansate cu o zi înainte. În lupta dintre facţiunile partidului, Mircea Geoană apare ca un hopa-mitică, deşi el este mai ales un cavaler al tristei figuri. Poartă convorbiri cu PNL, la ceas de seară, dar încheie şi un protocol cu PC (şi cum PC şi PRM au un protocol de colaborare parlamentară, colaborează, indirect, şi cu PRM). Una dintre ultimele declaraţii - ceva de genul: "PSD are două posibilităţi: ori dă jos guvernul, ori stabileşte o colaborare cu PNL pentru menţinerea guvernului". Halucinant, jalnic, patetic. Ăsta se numeşte "partid de opoziţie", sau mai degrabă - ăsta se numeşte "partid". Eu cred că Iliescu a fost blând în categorisiri, acu vreo 2 ani. Nu pot să mi-l închipui pe Geoană altfel decât având un costum de bufon medieval, într-un contrast total cu figura sa deloc veselă. Dacă domnul Geoană, şeful celui mai mare partid parlamentar, are această dilemă - ori cu guvernul, ori împotrivă-i, şi exprimă asta public, eu îl pot linişti: indiferent ce decizie va lua, electoratul (afară de fidelii tătucului zâmbăreţ) s-a lămurit deja în legătură cu seriozitatea PSD şi va vota în consecinţă.

05 martie 2008

Glumeţul Bush

Preşedintele Bush consideră că noul reprezentant al SUA la Organizaţia Conferinţei Islamice trebuie să schimbe percepţia negativă asupra Americii. Bănuiesc că are toate şansele, având în vedere că numele său este ... Sara Cumber. O iniţiativă în sensul celei a ministrului german de interne...

27 februarie 2008

Cele mai "inteligente" declaraţii recente

Iată o "lăudabilă" iniţiativă a Ministrului de Interne german: acesta cere tuturor publicaţiilor europene să republice caricaturile cu Profetul Mahomed, pentru a "apăra libertatea de expresie". Se pare că, în ciuda recentelor retipăriri ale respectivelor caricaturi de către un mare număr de ziare daneze, musulmanii nu au reacţionat suficient de violent. Probabil că Ministerul de Interne german este îngrijorat şi ia măsuri în consecinţă...

La astfel de declaraţii, într-o ţară care ar trebui să dea măsura responsabilităţii conducătorilor săi, nu mă mir că, la noi, Peter Eckstein Kovacs, parlamentar român, a declarat (ştire de acum câteva zile - pe "burtieră" la N24 TV) că şi relaţiile homosexuale ar trebui incluse în Codul Familiei. Îl rog politicos să rezolve mai întâi această problemă în ţara-mamă şi să nu se îngrijească de valorile morale ale altora.

O declaraţie halucinantă am auzit recent (TVR 1) de la Gabriel Andreescu. Cică SUA au fost total împotriva dezmembrării Yugoslaviei şi că doar din necesitate, pentru salvarea celor implicaţi, au hotărât să se implice. Cum să nu-i dai dreptate? - este suficient să te gândeşti doar la bombardamentele din 1999.

Şi, legat de aceasta, ultima - o declaraţie mai veche însă, făcută acum vreun an, tot la TVR 1 cred, de dl. Gabriel Liiceanu. Aşa am aflat de ce sprijină el SUA. Pentru că ar fi un stat democratic, singurul care nu a atacat niciodată pe nimeni şi nu a râvnit nimic de la nimeni. Mă întreb dacă domnul Liiceanu a uitat istoria, sau nu a avut niciodată tangenţă cu subiectul. Iată câteva date: 1848 - SUA impun Mexicului o pace dură, luându-i Texas, California, Utah, Colorado, parte din Arizona şi New Mexico; în 1853 - comandorul Perry trage cu tunurile în porturile japoneze; 1899 - SUA smulg Spaniei, în urma unui război, Filipine, Cuba, Puerto Rico; 1901 - forţele militare americane participă la reprimarea răscoalei boxerilor", în China; nu mai vorbesc de intervenţiile din secolul al XX-lea şi nu mai revin la exterminarea nativilor americani şi la închiderea lor în rezervaţii...

08 februarie 2008

... şi adevărul vă va băga la puşcărie

Cine crede că "1984"-ul lui Orwell este doar ficţiune, poate că şi-a schimbat părerea dacă a auzit ştirile externe de azi. "Liderul extremei drepte" (aşa cum întotdeauna este categorisit de o presă obedientă) franceze, Jean-Marie Le Pen (de fapt veteran al războiului din Indochina, cu nimic mai prejos decât John Mc Caine - candidat republican la preşedinţia SUA şi veteran al războiului din Vietnam) a fost condamnat la 3 luni de închisoare cu suspendare şi la plata unei amenzi de 10.000 de euro, pentru că a îndrăznit să spună cu voce tare un adevăr, care poate fi confirmat de orice parizian care a supravieţuit celui de-al doilea război mondial, ca şi de orice istoric de bună credinţă. "Nefiind ceva deosebit de inuman" - aşa a caracterizat Le Pen regimul ocupaţiei germane din Franţa, dintre 1940 şi 1944. Nici măcar nu a spus întregul adevăr. Se ştie că Parisul a rămas un oraş cosmopolit şi deschis, vesel chiar în acei ani de război. Dar cei care au interesul să deformeze istoria nu uită nici un amănunt. În opinia lor, tot ce avea legătură cu germanii era rău - minciuna asta ridicolă, care poate fi considerată mai mult o curiozitate, acoperă, desigur, minciuni mai grave. Căci apostolii înşelătoriei îşi iau toate măsurile de siguranţă - cearceaful nu trebuie ridicat de la nici un colţ, pentru că întregul adevăr de dedesubt ar putea irumpe spre lumină.

05 februarie 2008

Nu ne dezminţim

Ca de obicei, suntem obedienţi până la capăt. Nu am reuşit să ratificăm cei dintâi (aşa cum îşi doreau conducătorii noştri) Tratatul de la Lisabona. Ne-au luat-o înainte Ungaria, Slovenia şi Malta. Nici la lucruri incerte sau rele nu reuşim să fim primii. Nu că ratificarea ar fi neaparat un lucru rău, deşi opinia publică habar nu are ce conţine tratatul în cauză. Dar modul în care s-a adoptat acest tratat - prin votul Parlamentului - este deosebit de dăunător pentru democraţie. Că nu suntem singurul exemplu, ba că, dimpotrivă, urmăm valul, iarăşi este adevărat. După eşecul înregistrat în 2005 în Franţa şi Olanda în ceea ce priveşte Constituţia UE, cei care conduc destinele Europei şi-au luat măsuri de prevedere: din cele 27 de state membre ale Uniunii doar Irlanda organizează referendum pentru adoptarea Tratatului European semnat la Lisabona (şi care înlocuieşte Constituţia UE); restul de 26 de state vor adopta tratatul în parlamentele naţionale.

Parlamentul României a adoptat tratatul în ziua vizitei lui Sarkozy, timp în care Adunarea Naţională a Franţei vota modificările Constituţionale care să permită adoptarea Tratatului European. Doar circa 2-300 persoane au manifestat la Versailles împotriva eludării consultării populare, în ţara care a spus acel NU răsunător în 2005. În România, tăcere totală - şi în stradă, şi în mass-media. Nimeni nu are nimic de spus. Poporul nu este deranjat că este implicat într-un tratat despre al cărui conţinut habar nu are. Practic, la noi ca şi aiurea în UE s-a vădit cu acest prilej adevărata atitudine a liderilor faţă de democraţie şi de destinele celor pe care îi conduc: desconsiderare neruşinată şi făţişă. De asemenea s-a vădit şi starea celor guvernaţi, în raport cu acelaşi concept mult trâmbiţat: indolenţă, nepăsare şi prostie asumată. Într-un cuvânt - inconştienţă, care, teamă îmi este, ne va costa scump, şi nu peste mult timp.